logo
Decizii
  • Ultima Decizie 2017-03-22 18:09:04

    Decizia fondatorilor Consiliului de Presă "Cu privire la examinarea contestaţiei RISE Moldova împotriva Deciziei Consiliului de Presă nr. 01 din 31.01.2017 “Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova”

    Examinând în şedinţa din 22 martie 2017 contestaţia RISE Moldova împotriva Deciziei Consiliului de Presă nr. 01 din 31.01.2017 “Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova”, în care se solicită examinarea contestaţiei şi anularea Deciziei Consiliului de Presă nr. 01 din 31.01.2017 “Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova” ca fiind adoptată „cu încălcarea multiplă şi flagrantă a Regulamentului de activitate a Consiliului de Presă” (citat din contestaţie),

    audiind informaţiile privind examinarea acestui caz la şedinţa Consiliului de Presă, prezentate reprezentanţilor fondatorilor de către doamna Viorica Zaharia, preşedinta Consiliului de Presă,     

    în prezenţa reprezentanţilor RISE Moldova, domnul Iurie Sanduţa şi doamna Olga Ceaglei, şi audiind informaţiile şi argumentele prezentate de către aceştia,     

    analizând Decizia Consiliului de Presă nr. 01 din 31.01.2017 “Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova”,

    bazându-se pe prevederile Regulamentului de activitate a Consiliului de Presă[1],    

             

    Reprezentanţii fondatorilor Consiliul de Presă din Republica Moldova

    adoptă următoarea decizie:

    1. Se acceptă examinarea contestaţiei RISE Moldova împotriva Deciziei Consiliului de Presă nr. 01 din 31.01.2017 “Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova”.
    2. Se reformulează punctul 1 al Deciziei Consiliului de Presă nr. 01 din 31.01.2017 “Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova” prin înlocuirea cuvântului „derogare” cu cuvântul „interpretare”, şi se aprobă formularea finală a punctului 1 al Deciziei menţionate, după cum urmează: „Prin interpretarea prevederilor punctului 23, litera a) din Regulamentul de activitate, Consiliul de Presă acceptă pentru examinare plângerea domnului Iurie Chirtoacă împotriva Rise.md, deoarece articolul reclamat poate fi accesat uşor în reţeaua Internet şi a fost readus în atenţia publicului larg după premierea de către PNUD Moldova, la 13 decembrie 2016, a celor mai bune investigaţii jurnalistice pe teme de corupţie”.
    3. Se respinge solicitarea RISE Moldova privind anularea Deciziei Consiliului de Presă nr. 01 din 31.01.2017 “Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova” şi se aprobă în versiune finală decizia Consiliului de Presă cu modificările specificate în punctul 2 al prezentei Decizii.
    4. Se atenţionează preşedinta Consiliului de Presă, doamna Viorica Zaharia, şi secretarul Consiliului de Presă, domnul Petru Macovei, privind necesitatea de respectare cu exactitate a prevederilor Regulamentului de activitate a Consiliului de Presă, aprobat de fondatori, iar în caz de necesitate – să solicite completarea sau modificarea acestuia.
    5. Preşedinta şi secretarul Consiliului de Presă vor elabora propuneri de completare şi modificare a Regulamentului de activitate a Consiliului de Presă, bazate pe experienţa de până acum de funcţionare a Consiliului şi de examinare a plângerilor şi autosesizărilor, şi le vor propune pentru adoptare fondatorilor Consiliului de Presă.
    6. Se solicită RISE Moldova să facă propuneri pentru completarea sau modificarea Regulamentului de activitate a Consiliului de Presă, în special la capitolul V „Plângerile privind publicarea materialelor jurnalistice cu încălcarea normelor deontologice jurnalistice”, în scopul formulării mai clare a prevederilor care vizează procedurile de examinare a plângerilor împotriva instituţiilor mass-media.

     

    Reprezentanţii organizaţiilor fondatoare ale Consiliului de Presă din Republica Moldova:

    Petru Macovei, Asociaţia Presei Independente

    Nadine Gogu, Centrul pentru Jurnalism Independent

    Alexandru Canţîr, Comitetul pentru Libertatea Presei

    Petru Bogatu, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova

    Sergiu Ostaf, Centrul de Resurse al Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului din Moldova „CREDO”

    Igor Munteanu, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”

     

    mun. Chişinău, Republica Moldova

    nr. 01 din 22 martie 2017

     

     

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?