logo
Decizii

Decizie "Cu privire la examinarea sesizării lui M. Țurcanu privind presupuse discriminări pe criterii de etnie în ştiri"

Consiliul de Presă consideră că utilizarea substantivului „moldovean” în sens de „cetățean al Republicii Moldova” nu reprezintă o discriminare pe criteriu de etnie şi, cotrespunzător, nu încalcă prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.

Decizie "Cu privire la examinarea sesizării doamnei Viorica Daltă împotriva postului Publika TV şi a jurnalistei Marcela Dedin"

Consiliul de Presă constată că postul de televiziune Publika TV a reflectat tendenţios această situaţie de conflict, prezentând supoziţiile ca fapte, utilizând afirmaţii şi titluri manipulatorii şi generalizatoare, iar prezumţia de nevinovăţie nu a fost asigurată efectiv.

Consiliul de Presă constată că, în reflectarea mediatică a acestei situaţii de conflict, postul de televiziune Publika TV a încălcat prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova care vizează acurateţea şi tratamentului informaţiei, respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie, inclusiv: articolul 2.1 (Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor), articolul 2.2 (Jurnalistul solicită opinia tuturor părţilor relevante pentru subiect) şi articolul 4.9 (Jurnalistul respectă prezumţia de nevinovăţie şi consideră că orice persoană este nevinovată până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile împotriva sa).

Consiliul de Presă nu a constatat în comportamentul jurnalistei Marcela Dedin în acest caz încălcări ale prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.

Decizie "Cu privire la examinarea autosesizării privind presupuse încălcări deontologice într-un articol publicat de portalul Deschide.md"

Consiliul de Presă constată că în articolul: „EXCLUSIV // Imagini VIDEO şi DETALII NOI despre bătaia de la Atrium cu implicarea sportivilor „K1” au fost prezentate detalii care nu au relevanţă pentru subiect şi ţin de viaţa privată a persoanelor implicate, iar imixtiunea în viața privată nu a urmărit satisfacerea interesului public. De asemenea, autoarea articolului a utilizat un limbaj peiorativ, calificative şi aprecieri tendenţioase în raport cu unii dintre protagonişti. 

Consiliul de Presă constată că în articolul „EXCLUSIV // Imagini VIDEO şi DETALII NOI despre bătaia de la Atrium cu implicarea sportivilor „K1” au fost încălcate prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova care vizează acuratețea şi tratamentului informației, protecția şi limitele imixtiunii în viața privată, inclusiv: articolul 2.1 (Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor), articolul 4.1 (Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţă privată şi demnitate al persoanelor) şi articolul 4.2 (Imixtiunea în viaţa privată este permisă numai atunci când interesul public în dezvăluirea faptelor prevalează în faţa protecţiei imaginii persoanei).

Decizie "Cu privire la examinarea autosesizării privind reflectarea în mass-media a cazurilor de sinucidere"

Consiliul de Presă solicită jurnaliştilor şi editorilor instituţiilor mass-media să trateze cu mai multă responsabilitate cazurile de suicid şi să evite mediatizarea inadecvată sau superficială a acestor tragedii. Decizia redacţională de a mediatiza un caz de sinucidere trebuie să fie motivată, iar redacţia trebuie să excludă abordarea acestor tragedii umane prin prisma senzaţionalului, să evite speculaţiile, diseminarea zvonurilor, a culpabilizărilor nefondate, precum şi imaginile şocante. Profesioniştii media trebuie să ia în calcul şi riscul de a încuraja comportamentele imitative dacă prezintă suicidul prin prisma senzaţionalului, iar materialele jurnalistice la această temă trebuie să le explice oamenilor unde pot găsi ajutor în situaţii de viaţă care îi copleșesc, la fel, că sinuciderea poate fi prevenită dacă oamenii obţin ajutor la timp (a se vedea Ghidul de bune practici jurnalistice privind reflectarea mediatică a suicidului, elaborat de Consiliul de Presă).

Decizie "Cu privire la examinarea autosesizării privind publicarea unui articol cu titlu discriminatoriu pe site-ul Bloknot-Moldova.md"

Consiliul de Presă constată că titlul articolului a transmis o informaţie care nu corespunde adevărului şi nu este confirmată în textul propriu-zis al ştirii, inducând cititorilor ideea unor acţiuni discriminatorii în raport cu persoanele cu dizabilităţi, neconfirmate în text.

Consiliul de Presă îi recomandă site-ului Bloknot-Moldova.md să ia măsuri pentru retragerea sau modificarea titlului articolului reclamat din memoria cache.

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea dublului omor de la Soroca, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?