logo
noutăți

Sortare dupa data

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?

Ultima stire

  • 2018-11-23 17:13:47

    Finaliştii concursului pentru Premiul naţional de etică şi deontologie jurnalistică 2018 sunt: Mold-street.md, Newsmaker.md, “СП” (Bălţi) și TVR Moldova

    Consiliul de Presă a desemnat finaliştii concursului pentru Premiul naţional de etică şi deontologie jurnalistică, ediţia 2018. În finala concursului au ajuns patru din cele 16 instituţii mass-media nominalizate. Câştigătorul va fi anunţat la Gala „Jurnaliştii anului 2018”.  Finaliştii concursului au fost selectaţi după o procedură de vot din mai multe etape, în cadrul cărora au votat publicul, experţii şi membrii Consiliului de Presă. Astfel, în perioada 24 septembrie – 15 noiembrie 2018, consumatorii de media au avut posibilitatea să voteze pe site-ul www.mediaforum.md pentru cele 16 instituţii mass-media1 care au fost propuse pentru Premiul naţional de etică şi deontologie jurnalistică 2018. Ulterior, comportamentul profesional al acestor instituţii media a fost apreciat de un grup de experţi şi de către membrii Consiliului de Presă. Prin totalizarea cumulativă a punctajului oferit candidaţilor de către public, pe de o parte, şi de către experţi şi membrii Consiliului de Presă, pe de altă parte, au fost stabilite patru instituţii mass-media cel mai bine apreciate în ambele topuri. Acestea sunt (în ordine alfabetică): portalul Mold-street.md, portalul Newsmaker.md, săptămânalul “СП” (Bălţi) și postul de televiziune TVR Moldova. Conform regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, în cadrul unei şedinţe speciale închise, Consiliul de Presă va decide...

CONCURS DESCHIS DE ALEGERE A MEMBRILOR CONSILIULUI DE PRESĂ

TERMEN DE DEPUNERE EXTINS PÂNĂ LA 10.01.2019

Comisia de selectare anunţă concursul deschis de alegere a membrilor Consiliului de Presă din Republica Moldova pentru perioada ianuarie 2019 - ianuarie 2021. La concurs pot participa candidaţi recomandaţi de mediul jurnalistic şi de consumatorii de produse mass-media din Republica Moldova.

Din componenţa Consiliului de Presă fac parte nouă persoane, selectate în rezultatul unui concurs deschis. Cinci membri ai Consiliului reprezintă mediul jurnalistic (dintre care unul din partea instituțiilor mass-media din UTA Gagauz-Yeri), iar patru membri reprezintă consumatorii de produse media. Membrii Consiliului de Presă sunt aleşi pentru un mandat de doi ani şi activează în bază de voluntariat.

PREMIUL NAŢIONAL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE JURNALISTICĂ 2018 I-A FOST OFERIT ZIARULUI „SP” (BĂLȚI)

Consiliul de Presă a desemnat săptămânalul „SP” din Bălți câştigător al concursului pentru Premiul Naţional de Etică şi Deontologie jurnalistică, ediția 2018.

La concurs au participat 16 instituţii mass-media*, nominalizate de un grup de experţi constituit de Consiliul de Presă. Câştigătorul concursului a fost ales după o procedură de vot din mai multe etape, în cadrul cărora au votat publicul, experţii şi membrii Consiliului de Presă. Prin totalizarea cumulativă a punctajului oferit candidaţilor de către public, pe de o parte, şi de către experţi şi membrii Consiliului de Presă, pe de altă parte, au fost stabiliți finaliștii concursului: patru instituţii mass-media cel mai bine apreciate în ambele topuri (portalurile Mold-street.md, Newsmaker.md, ziarul „SP” din Bălți și postul de televiziune TVR Moldova). 
În cadrul unei şedinţe speciale, Consiliul de Presă a evaluat rezultatele concursului și a decis să ofere Premiul Naţional de Etică şi Deontologie jurnalistică 2018 săptămânalului „SP” din Bălți. Premiul a fost înmânat la Gala „Jurnaliştii anului 2018” (ediţia a 24-a) care a fost organizată joi, 6 decembrie 2018, de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Comitetul pentru Libertatea Presei.

Poza.jpg

Vineri, 23 noiembrie 2018, va avea loc ședința Consiliului de Presă

Vineri, 23 noiembrie 2018, cu începere de la ora 12.00, în sala de conferinţe a Centrului CONTACT (mun. Chişinău, strada Bucureşti, 83), va avea loc şedinţa Consiliului de Presă din R. Moldova.

Din agenda şedinţei:                

1. Examinarea plângerii primarului şi a consilierilor oraşului Drochia împotriva publicaţiei periodice Drochia Reporter şi a lui Rodion Obadă

2.  Examinarea plângerii Amnesty International Moldova împotriva posturilor Publika TV, Prime TV, Canal 3 şi a site-ului Telegraph.md

3. Examinarea autosesizării privind emisiunea ”Cine a lăsat-o gravidă pe Mariana?”/”Vorbeşte Moldova” de la Prime TV şi a sesizării Centrului Naţional de Prevenire a abuzului faţă de Copii privind aceeaşi emisiune

4. Aprobarea rezultatelor şi stabilirea finaliştilor Concursului pentru Premiul Naţional de Etică şi Deontologie jurnalistică 2018.

5. Diverse

Şedinţele Consiliului de Presă sunt publice.

​Peste 200 de persoane s-au înregistrat la Forumul mass-media 2018

Peste 200 de persoane s-au înregistrat pentru participare la Forumul mass-media 2018, inclusiv jurnalişti şi manageri media, studenţi, cadre didactice de la facultăţile de jurnalism, comunicatori, bloggeri, reprezentanţi ai unor structuri publice, alte persoane interesate. Din rândul acestora, organizatorii urmează să selecteze 150 de participanţi la Forum. Lista participanților va fi publicată până la sfârșitul zile de vineri, 23 noiembrie, pe pagina electronică a Forumului. 

Forumul mass-media 2018 se va desfășura la 29 și 30 noiembrie, la Chișinău. În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul reprezentantul pentru Libertatea Presei al OSCE, Harlem Désir, care va vizita pentru prima dată Republica Moldova, Peter Michalko, șeful Delegaţiei Uniunii Europene, Lucy Rebecca Joyce, Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. De asemenea, va adresa un cuvânt de salut și Dereck J. Hogan, noul Ambasador al SUA în Republica Moldova.

Conferința Internațională "Abordarea discursului de ură în mass-media: rolul autorităților de reglementare și a sistemului judiciar"

În perioada 6-7 noiembrie 2018, Olga Manole, membră a Consiliului de Presă din Republica Moldova, a participat la Conferința Internațională "Abordarea discursului de ură în mass-media: rolul autorităților de reglementare și a sistemului judiciar". Evenimentul a fost organizat la Zagreb, Croația, de către Consiliul Europei, în partenerait cu Agenția Presei Electronice din Croația. 

La eveniment au participat peste 100 de delegați din 17 țări, reprezentanți ai autorităților de reglementare și autoreglementare a mass-media, organizații de media, reprezentanți ai sistemului judiciar, experți în domeniu etc. 

Una din sesiunile evenimentului a abordat rolul structurilor de autoreglementare mass-media în combatere a discursului de ură.