D
e Ziua mondială a libertății presei, care este marcată în fiecare an la 3 mai, Consiliul de Presă din Republica Moldova a lansat campania „Presa poate fi responsabilă. Semnăm Codul Deontologic!”. Prin această campanie, redacțiile care încă nu și-au declarat public adeziunea la normele profesionale sunt îndemnate să semneze Codul deontologic, confirmându-şi astfel angajamentul de responsabilitate față de public.
„Respectarea normelor deontologice asigură publicului un produs de calitate, realizat cu profesionalism și care, implicit, exclude manipularea și trucarea faptelor. Într-o perioadă în care tendințele de distorsionare a realității prin intermediul propagandei, războiului informațional sau manipulării sunt extrem de pronunțate, publicul din Republica Moldova așteaptă de la jurnaliști informații verificate și credibile și o abordare responsabilă, onestă și echilibrată a realității. Adeziunea redacțiilor la standardele de calitate în jurnalism și asumarea Codului deontologic al jurnalistului reprezintă o dovadă a responsabilității față de public”, se menționează în apelul lansat de Consiliul de Presă la 3 mai 2018.
În cadrul campaniei „Presa poate fi responsabilă. Semnăm Codul Deontologic!”, Consiliul de Presă îndeamnă redacțiile care încă nu și-au declarat public adeziunea la normele profesionale să semneze Codul deontologic, expediind un mesaj de confirmare la adresa electronică a Secretariatului Consiliului de Presă - secretariat@consiliuldepresa.md sau completând un formular pe pagina web Consiliuldepresa.md. De asemenea, Consiliul de Presă încurajează redacțiile semnatare să-și informeze publicul despre acest fapt, afișând pe pagina web a instituției (sau în alt mod, în funcție de platforma media pe care o reprezintă) o mențiune prin care să anunțe că redacția este semnatară a Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
Până în prezent, Codul Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova a fost semnat de 97 de instituții de presă și organizații din domeniul mass-media.
Noutăți recente
ULTIMELE TREI ZILE pentru înregistrare la Forumul Mass-Media 2025
citeste mai multCine vine la Forum? Evenimente speciale: Discuții despre declinul presei regionale, lansarea „CĂRȚII NEGRE 2025” și premierea celor mai bune investigații jurnalistice
citeste mai multCine vine la Forum? ATELIERE: Promovarea pe rețele, utilizarea instrumentelor de inteligență artificială și acțiuni de protecție împotriva atacurilor online
citeste mai multSondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?