logo
Decizie "Cu privire la plângerea RISE Moldova împotriva Redacţiei ziarului „Timpul”
2014-09-25 20:51:41

Examinând în şedinţa publică din 25 septembrie 2014 plângerea Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Reporteri de Investigaţie şi Securitate Editorială (RISE Moldova)”, semnată de directorul RISE Moldova domnul Iurie Sanduţa, în care se solicită aprecierea deontologică a preluării de către site-ul www.timpul.md a investigaţiei jurnalistice ”Spălătoria rusească”: Moscova – Riga via Chişinău”[1], realizată de RISE Moldova şi publicată la 22 august 2014, cu încălcarea condiţiilor de preluare a materialelor jurnalistice, indicate expres pe site-ul www.rise.md şi în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova,

în lipsa reprezentanţilor părţilor, care au fost informaţi despre data şi locul desfăşurării şedinţei,

luând act de faptul că, urmare a notificării Consiliului de Presă în acest caz, Redacţia ziarului „Timpul” a exclus de pe site-ul www.timpul.md investigaţia preluată de pe site-ul www.rise.md,

bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă,

     

Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:

  1. Consiliul de Presă atenţionează Redacţia ziarului „Timpul” asupra necesităţii de a respecta prevederile deontologice în cazul preluării conţinutului editorial care reprezintă proprietatea intelectuală a altor instituţii mass-media/jurnalişti, responsabilitate prevăzută de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova („2.4 Jurnalistul respectă dreptul de autor. Preluarea fără cost a materialelor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne, dar fără a depăşi jumătate din articolul sau ştirea preluată. În mod obligatoriu, în aceste cazuri, trebuie citată sursa şi autorul informaţiei, iar în cazul portalurilor informaţionale trebuie indicat şi linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord încheiat cu deţinătorul drepturilor”).
  2. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării.

 

Ludmila Andronic,

preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

 

mun. Chişinău, 25 septembrie 2014

 

 

Inapoi

Noutăți recente

  • CONCURS DESCHIS DE SELECTARE A MEMBRILOR CONSILIULUI DE EXPERȚI ȘI EXPERTE PENTRU PERIOADA APRILIE 2024 - MARTIE 2026

    citeste mai mult
  • JOI, 28 MARTIE 2024, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

    citeste mai mult
  • MIERCURI, 21 FEBRUARIE 2024, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

    citeste mai mult

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?