logo
Decizii
  • Ultima Decizie 2021-06-21 14:29:49

    Decizie ”Cu privire la plângerea la plângerea portalului Zonadesecuritate.md împotriva postului TV10/10tv.md”

    Examinând în şedinţa[1]din 28 mai 2021 plângerea din partea portalului Zonadesecuritate.md, semnată de doamna Irina Tabaranu, co-fondatoare, în care portalul 10tv.md este acuzat de încălcarea drepturilor de autor, prin preluarea neautorizată a conținutului jurnalistic[2], fără indicarea sursei și fără link activ; reclamanta afirmă că reprezentanții 10tv descarcă reportajele și documentarele de pe paginile de Facebook și Youtube, realizate de Zonadesecuritate.md, și le utilizează neautorizat, inclusiv în materiale care distorsionează sensul şi contextul prezentat de deţinătorul de drepturi asupra imaginilor video,

    analizând modul de preluare a știrilor reclamate,

    în prezența reprezentantei redacției reclamante, Irina Tabaranu, care și-a reiterat poziția expusă în plângere și a răspuns la întrebările adiționale ale membrilor Consiliului de Presă,

    bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[3] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[4],

                            

    Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:

    1. Consiliul de Presă constată încălcarea de către postul 10TV și portalul 10tv.md a prevederilor articolului 2.12 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul respectă dreptul de autor. Preluarea fără cost a materialelor jurnalistice se realizează în condițiile stabilite de autor sau de instituția media. În asemenea cazuri, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul mass-media online trebuie indicat și linkul direct la sursă, în primul alineat al textului. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile impuse, solicitate, prevăzute de deținătorul drepturilor).
    2. Consiliul de Presă constată că, prin preluarea neautorizată a unor imagini și utilizarea acestora în materiale jurnalistice care distorsionează sensul și contextul prezentat de deținătorul de drepturi asupra imaginilor, postul 10TV și portalul 10tv.md au încălcat prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova privind colectarea și tratamentul informației, articolul 2.1 (Jurnalistul colectează informație în mod etic și legal).
    3. Consiliul de Presă solicită postului 10TV și portalului 10tv.md să excludă din activitatea sa jurnalistică cazurile de preluare neautorizată a conținuturilor si de tratament neetic a informației.
    4. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.

     

    Viorica Zaharia,

    preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

     

    mun. Chişinău, Republica Moldova
    nr. 04 din 28 mai 2021


    [1] Ședința Consiliului de Presă a avut loc în regim online, în legătură cu pandemia de COVID-19

Decizie ”Cu privire la autosesizarea Consiliului de Presă în cazul unor înregistrări video, publicate de portalurile Echipa.md şi Mamaplus.md”

Consiliul de Presă constată încălcarea de către portalul Echipa.md a unor prevederi ale Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, inclusiv articolul 3.16 (Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre copii, asigurându-se că publicarea unei atare informații nu va avea consecințe negative (sentimente de frică, suferință etc.) asupra acestora) și articolul 3.17 (Jurnalistul protejează identitatea copiilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor. Fac excepție situațiile în care identificarea copiilor este de interes public și cele în care jurnalistul acționează în interesul superior al copilului, cu sau fără acordul părinților sau al tutorilor).

Decizie ”Cu privire la reclamaţia Coaliției Naționale „Viaţa fără violenţă în familie” împotriva Jurnal.md”

Consiliul de Presă constată încălcarea de către portalul Jurnal.md a prevederilor articolului 3.12 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre crime, dezastre naturale, accidente și alte cazuri similare în care cineva suferă prejudicii de orice gen, asigurându-se de fiecare dată că publicarea unei atare informații nu va provoca noi suferințe celor prejudiciați sau nevinovați de cele întâmplate).

Consiliul de Presă constată că alte surse media care au transmis informația despre acest caz, bazându-se doar pe declarația ofițerului de presă a Inspectoratului de Poliție Hâncești, prin care s-a indus ideea că adolescenta a provocat comiterea violului deoarece a consumat băuturi alcoolice împreună cu agresorul, la fel au încălcat normele deontologice privind reflectarea situațiilor cu conotație negativă care implică copii și cele privind victimele abuzurilo

Decizie ”Cu privire la plângerea portalului Punctul.md împotriva portalului Sinteza.org”

Consiliul de Presă constată încălcarea de către portalul Sinteza.org a prevederilor articolului 2.12 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul respectă dreptul de autor. Preluarea fără cost a materialelor jurnalistice se realizează în condițiile stabilite de autor sau de instituția media. În asemenea cazuri, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul mass-media online trebuie indicat și linkul direct la sursă, în primul alineat al textului. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile impuse, solicitate, prevăzute de deținătorul drepturilor). La momentul examinării cazului de către Consiliul de Presă, drept sursă a știrii Sinteza.org „Reacția SPPS, după ce Sîrbu a depus o plîngere la Procuratura Generală” era indciat portalul Noi.md care, la rândul său, a indicat că a preluat știrea de pe Punctul.md. Consiliul de Presă reamintește că, în cazurile de preluare a unei știri dintr-o sursă media care, la rândul ei, a preluat-o din altă sursă, pentru maximă corectitudine trebuie indicate ambele surse de preluare. În cazul știrii Sinteza.org „Maria Ciobanu: Igor Dodon trebuie LIPSIT de cetățenia moldovenească”, nu există nicio mențiune a sursei primare a informației, iar la final, cu titlu de autor al știrii, scrie „Sursa” cu link activ la pagina principală a portalului Punctul.md. O astfel de indicare a sursei este incorectă, or, Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova prevede clar – se indică explicit numele sursei, cu link activ la informația preluată, în primul alineat.

Decizie ”Cu privire la autosesizarea Consiliului de Presă în cazul unui reportaj difuzat de postul de televiziune TV 8”

Consiliul de Presă încurajează jurnaliștii și redacțiile instituțiilor mass-media să abordeze subiectele care vizează persoanele cu dizabilități și a alte persoane cu nevoi speciale, inclusiv să promoveze respectarea drepturilor acestora și să relateze cazuri inspiraționale ale persoanelor din această categorie care au obținut succese în plan profesional, social și/sau personal. Totodată, Consiliul de Presă solicită profesioniștilor media reflectarea cu maximă atenție a acestor subiecte și reamintește despre necesitatea de a utiliza în materialele jurnalistice un limbaj corect și acceptabil în raport cu persoanele cu dizabilități, excluzând din articole și reportaje termenii cu conotație de discriminare negativă sau pozitivă.

Decizie ”Cu privire la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind un reportaj difuzat de postul de televiziune Jurnal TV”

Consiliul de Presă constată lipsa de acuratețe în realizarea știrii „Candidați la Curtea Supremă de Justiție cu reputație proastă”, difuzată de Jurnal TV la 16 martie 2021, întrucât în formula actuală autorii lasă să se înțeleagă că toți judecătorii vizați în material ar constitui un grup care comite sau a comis trafic de influență, luare de mită sau că ar face parte din grupări criminale organizate. Din textul știrii nu este clar cine anume din cei patru magistrați este acuzat de trafic de influență, cine a luat mită și dacă postarea de pe Facebook a consilierei prezidențiale Olesea Stamate s-a referit la toți cei patru judecători - Anatolie Minciună, Nicolae Șova, Oxana Robu și Aliona Miron.

Decizie ”Cu privire la plângerea domnilor Victor Godonoaga, Veaceslav Botezatu şi Sergiu Cobîlaş împotriva jurnalistului Vadim Ungureanu şi a portalului Deschide.md”

Consiliul de Presă constată că în articolele „(EXCLUSIV) Operațiuni Fake ep.1 // Ofițerii IP Botanica, mână în mână cu procurorii și un judecător, fabricau dosare de sute de mii de euro” și „(EXCLUSIV) Operațiuni Fake ep.2 // Ofițerii IP Botanica, mână în mână cu procurorii și un judecător, fabricau dosare de sute de mii de euro”, jurnalistul Vadim Ungureanu și redacția portalului Deschide.md au încălcat prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova privind prezumția de nevinovăție, iar autorul și redacția nu au prezentat opiniile persoanelor vizate și nu au depus suficiente eforturi pentru a asigura caracterul echilibrat al materialului jurnalistic. Astfel, au fost încălcate articolul 3.10 și articolul 2.9 ale Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (art. 3.10: Jurnalistul respectă prezumția de nevinovăție şi consideră că orice persoană este nevinovată până la pronunțarea unei sentințe definitive şi irevocabile împotriva sa; art. 2.9: Jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Jurnalistul trebuie să demonstreze pluralitatea de opinii, chiar dacă nu este de acord cu acestea).

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?