Sortare dupa data
Ultima Decizie 2017-04-25 21:04:44
Examinând în şedinţa publică din 6 aprilie 2017 plângerea domnului Veaceslav Draguţan, condamnat penal şi deţinut în penitenciarul nr. 17 din oraşul Rezina, privind publicarea de către site-ul Kp.md a articolului “В Молдове педофилов и маньяков пытаются превратить в «жертв обстоятельств»!” despre apropiata premieră a spectacolului “Hamlet proces” la Penitenciarul din Rezina cu participarea unor deţinuţi, prin care autorul Leonid Reabcov i-ar fi “lezat onoarea şi demnitatea, iar articolul a avut un impact negativ asupra stării mele psihilogice şi asupra relaţiilor mele cu prietenii”, “articolul a urmărit scopul de a-i umili şi a-i înjosi pe toţi condamnaţii pe viaţă”, prin generalizări şi etichetarea tuturor condamnaţilor, indiferent de fapta comisă, ca “maniaci”, “pedofili”, “animal în chip de om”, “fascist” etc.; reclamantul solicită Consiliului de Presă să examineze corespunderea articolului reclamat normelor deontologice jurnalistice, iar ziarului “Komsomolskaia pravda v Moldove” şi jurnalistului Leonid Reabcov – să prezinte scuze şi să dezmintă afirmaţiile din articol, prin care sunt egalaţi toţi deţinuţii penitenciarului şi etichetaţi ca maniaci şi pedofili inclusiv cei care sunt condamnaţi pentru alte crime,
analizând articolul “В Молдове педофилов и маньяков пытаются превратить в «жертв обстоятельств»!”, publicat de site-ul Kp.md la 14 septembrie 2016,
bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[1] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[2],
Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:
Notă: Decizia a fost adoptată cu votul a şase din cei şapte membri ai Consiliului de Presă care au participat la şedinţă; o persoană a votat împotrivă.
Viorica Zaharia, preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova
mun. Chişinău, Republica Moldova
nr. 03 din 6 aprilie 2017
Decizie "Cu privire la examinarea plângerii doamnei Natalia Viţinskaia privind publicarea unor articole de către portalul Deschide.md"
Consiliul de Presă constată că în articolele „Organizaţii ruseşti din RM folosesc problemele ecologice ca paravan pentru campanii anti-ucrainene”/«Российские организации из РМ используют экологические проблемы как повод для антиукраинской кампании», publicate de portalul Deschide.md la 15 martie 2017, nu au fost prezentate opiniile tuturor părţilor relevante pentru subiect, inclusiv ale organizatorilor acuzaţi de implicarea în campanii anti-ucrainene, nu au fost făcute demersuri pentru verificarea afirmaţiilor făcute, opiniile şi concluziile autorului au fost prezentate ca fapte, nu a fost oferit dreptul la replică. Astfel, Consiliul de Presă constată încălcarea unor prevederi din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, şi anume: 2.1 (Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor), 2.2 (Jurnalistul solicită opinia tuturor părţilor relevante pentru subiect), 2.5 (Jurnalistul verifică, de regulă, informaţiile din două surse independente una de alta. Jurnalistul publică doar informaţiile despre care, în urma verificărilor, are convingerea că sunt veridice), 2.6 (Jurnalistul indică, de regulă, sursa informaţiilor sale şi întreprinde demersuri pentru a obţine informaţii din surse citabile), 2.7 (Jurnalistul face o distincţie clară între fapte şi opinii şi nu-şi prezintă propriile opinii drept fapte), 2.8 (Jurnalistul îşi exprimă opiniile pe o bază factuală, pornind de la informaţii pe care, de bună credinţă, le consideră adevărate).
Decizie "Cu privire la examinarea plângerii domnului John Maxemchuk împotriva RISE Moldova"
Consiliul de Presă consideră că în articolul „#PANAMA_PAPERS: TV owners with ties to offshore”, publicat pe site-ul www.rise.md, au fost admise unele derogări de la prevederile articolului 2.1 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor), în special în partea ce ţine de verificarea informaţiei înainte de publicare.
Consiliul de Presă recomandă RISE Moldova să completeze articolul, inclusiv să asigure traducerea exactă în limba engleză, pentru a exclude confuziile şi posibilitatea unor interpretări eronate a faptelor descrise, ceea ce poate afecta reputaţia persoanelor care nu au tangenţe cu schemele infracţionale.
Decizie "Cu privire la examinarea plângerii domnului Iurie Chirtoacă, director general SRL „Dita EstFarm”, împotriva RISE Moldova"
Consiliul de Presă constată că în articolul „Piaţa medicamentelor| Tranzacţii suspecte pe filiera moldo-bosniacă”, publicat pe site-ul www.rise.md, nu au fost încalcate expres prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
Consiliul de Presă recomandă RISE Moldova să trateze informaţia cu mai multă acurateţe pentru a exclude confuziile şi interpretările eronate şi să actualizeze informaţia din articolul „Piaţa medicamentelor| Tranzacţii suspecte pe filiera moldo-bosniacă”, dacă în acest sens există informaţie nouă relevantă şi solicitare din partea persoanelor vizate.
Sondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?