logo
noutăți

Sortare dupa data

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?

Ultima stire

  • 2020-12-04 13:25:54

    Rezoluţia Forumului Mass-Media din Republica Moldova 2020 (Chișinău, 24-25 noiembrie 2020)

    Participanţii la Forumul Mass-Media 2020 aprobă următoarea rezoluție: Reiterând convingerea fermă că dezvoltarea democratică a Republicii Moldova este imposibilă fără respectarea deplină a principiilor libertăţii presei şi libertăţii de exprimare, consacrate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, în alte documente şi convenţii internaţionale la care ţara noastră este parte; Reconfirmând angajamentul comunităţii jurnalistice şi al asociaţiilor de profil de a contribui la edificarea în țară a unui mediu favorabil dezvoltării mass-media pe principii democratice şi în baza concurenţei loiale; Conștientizând faptul că jurnaliştii şi instituţiile mass-media trebuie să-şi exercite eficient misiunea de „câini de pază” ai democraţiei, să transmită opinii diferite în probleme de interes public major, pentru reflectarea corectă a realităţii şi informarea onestă a publicului, iar o guvernare democratică trebuie să asigure condiţii pentru funcţionarea mass-mediei în interesul public; Forumul Mass-Media constată: O înrăutățire dramatică a situației în care activează majoritatea instituțiilor mediatice, situație generată de gestionarea defectuoasă de către autorități a crizei pandemice, în general, și a domeniului mediatic, în particular; Lipsa unei comunicări eficiente între autorități și mediul jurnalistic pe timp de criză, precum și îngrădirea frecventă a accesului la informații de interes public vizând gestionarea crizei;   Lipsa totală de...

VINERI, 25 SEPTEMBRIE 2020, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

Vineri, 25 septembrie 2020, cu începere de la ora 17.00, va avea loc şedinţa Consiliului de Presă din R. Moldova.

Din agenda şedinţei:     

1. Cu privire la plângerea CNPAC împotriva postului de televiziune TVC21 și a jurnalistei Margareta Răducanu.

2. Cu privire la adresarea Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului.

3. Diverse.

NOTĂ. În condițiile stării de urgență în sănătate, în legătura cu pandemia de COVID-19, ședința va avea loc în regim on-line. Jurnaliștii care doresc să reflecte mersul ședinței pot solicita accesul printr-un mesaj transmis la adresa electronică: consiliuldepresa@gmail.com

PREMIUL NAȚIONAL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE JURNALISTICĂ 2020: candidează 11 redacții și 9 jurnaliști/jurnaliste

Consiliul de Presă anunță etapa a doua a concursului pentru Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică, ediţia 2020. La concurs au fost admise 11 redacții și 9 jurnaliști/jurnaliste, iar publicul poate vota pentru candidații preferați pe platforma online www.Mediaforum.md. Votul publicului are un caracter de recomandare și va avea ponderea de 25% în votul cumulat al publicului, experților și membrilor Consiliului de Presă.

Premiul Naţional de Etică şi Deontologie jurnalistică a fost instituit de Consiliul de Presă din Republica Moldova în anul 2015 pentru promovarea jurnalismului etic și recunoașterea meritelor profesioniștilor media în acest domeniu, iar câştigătorul este desemnat anual în rezultatul unui concurs cu participarea consumatorilor de produse mass-media, a experţilor şi a membrilor Consiliului de Presă.

CONCURS PENTRU DECERNAREA PREMIULUI NAȚIONAL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE JURNALISTICĂ 2020

Consiliul de Presă din Republica Moldova lansează concursul pentru decernarea Premiului Naţional de Etică şi Deontologie jurnalistică 2020.

În premieră, la concurs pot participa nu doar redacțiile instituțiilor mass-media, dar și jurnaliști/jurnaliste, propuși/propuse de redacții sau organizații neguvernamentale de orice profil din R. Moldova. Premiul va fi acordat după o evaluare cu participarea publicului şi a unui grup de experţi.

Premiul Naţional de Etică şi Deontologie jurnalistică a fost instituit în anul 2015 de Consiliul de Presă în scopul promovării jurnalismului de calitate și a bunelor practici jurnalistice.

MIERCURI, 26 AUGUST 2020, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

Miercuri, 26 august 2020, cu începere de la ora 16.00, va avea loc şedinţa Consiliului de Presă din R. Moldova.

Din agenda şedinţei:     

1. Cu privire la plângerea doamnei Ala Popa împotriva Centrului de investigații jurnalistice/Julieta Savițchi.

2. Cu privire la Regulamentul de organizare a Concursului pentru Premiul Național de Etică și deontologie jurnalistică 2020.

3. Diverse.

NOTĂ. În condițiile stării de urgență în sănătate, în legătura cu pandemia de COVID-19, ședința va avea loc în regim on-line. Jurnaliștii care doresc să reflecte mersul ședinței pot solicita accesul printr-un mesaj transmis la adresa electronică: consiliuldepresa@gmail.com

Deontologia face diferența. Absolvenții Școlii de Studii Avansate în Jurnalism au semnat Codul deontologic al jurnalistului

La 31 iulie 2020, absolvenții Școlii de Studii Avansate în Jurnalism (ȘSAJ), promoția 2019-2020, au semnat Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, angajându-se să respecte etica și deontologia profesională în cariera de jurnalist. Astfel, absolvenții SSAJ au răspuns apelului campaniei naționale „Semnăm Codul deontologic al jurnalistului”, lansată la 3 mai curent de absolvenții Programului internațional de instruire în domeniul autoreglementării jurnalistice al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Consiliul de Presă din R. Moldova.

Tinerii jurnaliști au semnat o declarație prin care își asumă: Să respect, în activitatea mea profesională, Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova și să manifest un comportament profesional demn și responsabil, în conformitate cu deontologia și normele eticii jurnalistice”.