logo
noutăți

Sortare dupa data

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?

Ultima stire

  • 2013-03-26 10:33:00

    Consiliul de Presă: Filmările în sălile de reanimare încalcă deontologia profesională

    În cadrul şedinţei Consiliului de Presă, preşedinta acestuia, Ludmila Andronic, a menţionat că prin subiectul reportajului s-a dorit o sensibilizare şi o atenţionare a părinţilor în ceea priveşte accidentările casnice, lucru care trebuie încurajat, însă astfel de situaţii trebuie tratate cu maximă responsabilitate, iar filmările în sala de reanimare încălcă dreptul la viaţă privată şi demnitate al persoanelor. Un alt membru al Consiliului, Inga Burlacu, a menţionat că deontologia profesională le cere jurnaliştilor să respecte intimitatea persoanelor şi să ceară permisiunea de a le filma în astfel de situaţii. În acelaşi timp, profesioniştii media nu trebuie să furnizeze publicului detaliile morbide ale situaţiilor tragice. În plus, în sălile de reanimare trebuie să se respecte reguli stricte de igienă, iar intrarea oricărei persoane în acest spaţiu poate pune în pericol viaţa copilului. La şedinţă a participat şi şefa Serviciului de informare şi comunicare al Ministerului Sănătăţii, Veronica Istrati, care a menţionat necesitatea elaborării unor reglementări privind accesul în scop profesional al reprezentanţilor instituţiilor mass-media în instituţiile medicale cu regim special. Consiliul de Presă va transmite Ministerului Sănătăţii propunerea de a contribui la elaborarea unui asemenea regulament care va ţine cont de prevederile legale şi practicile europene în domeniu, în aşa fel...

Consiliul de Presă recomandă preluarea cu atenţie a informaţiilor publicate pe bloguri

Instituţiile mass-media trebuie să fie foarte atente când preiau informaţiile publicate pe blogurile unor persoane terţe şi să-şi asume răspunderea deontologică pentru conţinutul republicat. Această recomandare a fost făcută de Consiliul de Presă din Republica Moldova după examinarea unei sesizări a Consiliului Superior al Magistraturii care se referă la republicarea pe pagina web a ziarului „Timpul de dimineaţă” a informaţiilor postate pe un blog, transmite IPN.

Consiliul de Presă atenţionează: faptele trebuie separate clar de opinii

Consiliul de Presă din Republica Moldova a atenţionat jurnaliştii şi colectivele redacţionale privind obligaţia deontologică de a face o distincţie clară între fapte şi opinii în ştiri. Atenţionarea a fost făcută în contextul examinării unei plângeri depuse de deputatul Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, împotriva postului privat de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.

Consiliul de Presă atenţionează instituţiile media să respecte principiul acurateţei informaţiilor

În reflectarea presupusei „răpiri” de către mama sa a unui copil din capitală, instituţiile mass-media nu au respectat întru totul prevederea Codului Deontologic, care îi obligă pe jurnalişti să verifice informaţiile înainte de a le publica şi să solicite opinia tuturor părţilor relevante pentru subiect. Femeia acuzată că şi-ar fi răpit propriul copil, din spusele soţului cu care se află în proces de divorţ, s-a plâns Consiliului de Presă că instituţiile mass-media i-au încălcat drepturile şi au prezentat denaturat acţiunile ei, transmite IPN.