logo

Plângere ONG împotriva mesajelor discriminatorii şi a discursului de ură

Un grup de organizații neguvernamentale și activiști civici au adresat un apel public către mai multe organizaţii şi instituţii, inclusiv Consiliul de Presă, privind mesajele de discriminare, incitare la ură și dezinformări în campania electorală, care constată „proliferarea unor atitudini, discursuri și practici dăunătoare și periculoase pentru prezentul şi viitorul democraţiei în Republica Moldova”, cum ar fi declarațiile și atitudinile discriminatorii, sexiste, xenofobe în timpul campaniei electorale pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova, care alimentează frici și stereotipuri față de unele grupuri sociale, cum ar fi femeile, imigranții, refugiații, persoane de alte confesiuni religioase decât creștinii, persoanele homosexuale; promovarea unui discurs de ură de către reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe; informația eronată răspândită despre situația din Ucraina și România etc.

Decizia Consiliului de Presă aici.

Plângere Victor Micu vs Jurnal TV

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adoptat Hotărârea nr. 426/18 din 07 iunie 2016 „Cu privire la demersul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, referitor la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a membrilor CSM şi a întregului sistem judecătoresc”, în care solicită Consiliului de Presă să „ia atutudine şi să constate dacă prin emisiunile „Ora de ras” din 05 iunie 2016 şi „Mai pe scurt” din 01 iunie 2016, difuzate la postul de televiziune Jurnal TV, s-a atentat la onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi a întregului sistem judecătoresc”.

Decizia Consiliului de Presă aici.

Plângere CCF – Copil Comunitate Familie vs Noi.md

Doamna Liliana Rotaru, directoarea organizaţiei CCF – Copil Comunitate Familie, reprezentant al organizaţiei internaţionale Hope and Homes for Children, Marea Britanie, a depus o plângere privind publicarea de către portalul Noi.md a articolului „Moldova fără orfani. Mit sau realitate”, care ar conţine „afirmaţii calomnioase şi tendenţioase” (citat din plângere).

Decizia Consiliului de Presă aici.


Plângere John Maxemchuk vs Rise.md

Domnul John Maxemchuk a depus o plângere privind publicarea de către RISE Moldova a articolului „#PANAMA_PAPERS: TV owners with ties to offshore”, în care autorul l-ar fi menţionat pe reclamant „într-un mod înşelător”, textul fiind, în opinia  semnatarului plângerii, „inexact, negativ şi prejudicios pentru mine, familia mea şi partenerii de afaceri cu care colaborez” (citate din plângere).

Decizia Consiliului de Presă aici.


Plângere Natalia Viţinskaia vs Deschide.md

Doamna Natalia Viţinskaia, pedagogă, una dintre organizatoarele acţiunii civice “Să salvăm Nistrul!”/«Спасем реку Днестр!» la 14 martie 2017, a depus o plângere privind publicarea de către portalul Deschide.md a articolelor „Organizaţii ruseşti din RM folosesc problemele ecologice ca paravan pentru campanii anti-ucrainene” / «Российские организации из РМ используют экологические проблемы как повод для антиукраинской кампании», în care autorul i-ar fi defăimat pe organizatorii şi pe participanţii la acţiune, etichetându-i ca “reprezentanţi ai organizaţiilor extremiste ruseşti”, ar fi făcut afirmaţii false că “printre oponenţii construcţiei centralei hidroelectrice pe Nistru nu există experţi adevăraţi, iar problema este una inventată, scopul fiind de a organiza o provocare pentru a înrăutăţi relaţiile Ucrainei cu vecinii” (citate din plângere).

Decizia Consiliului de Presă aici.

opinion poll