logo

Plângere Aliona Mandatii vs Publika TV şi Prime TV, Canal 2, Canal 3, Publika FM

Doamna Aliona Mandatii a depus o plângere, în care afirmă că a devenit „victimă a unei campanii de denigrare a imaginii şi de manipulare a opiniei publice” (citat din plângere), sesizează „activitatea sistematică de manipulare a opiniei publice şi de distorsionare a realităţii, care are loc în cadrul buletinelor de ştiri, difuzate la posturile de televiziune Publika TV şi Prime TV, Canal 2 şi Canal 3, dar şi la postul de radio Publika FM, aferent reflectării activităţii mele profesionale, politice şi vieţii mele personale” (citat din plângere). Reclamanta se referă în special la reportajele difuzate în zilele de 8 şi 9 iulie 2017 la posturile Publika TV („Are bani pentru a finanţa Partidul "Demnitate şi Adevăr", NU şi pentru APĂ”), Canal 2 („Are bani, dar nu-şi achită facturile. Vicepreşedintele Partidului „DA” utiliza ilegal serviciile Apă Canal”), Canal 3 („Pentru partid - da, pentru apa - nu. Vicepreşedintele Partidului „DA” utiliza ilegal serviciile Apă Canal”), Prime TV („Conectată ilegal la apeduct şi sistemul de canalizare. Vicepreşedintele Partidului "DA" nu plăteşte pentru apă”), în care ar fi fost transmise „informaţii false precum că eu am refuzat să plătesc pentru conectarea la apeduct şi sistemul de canalizare; precum că furnizorul a fost nevoit să ceară ajutorul poliţiei pentru a mă obliga să plătesc pentru consumul de apă; precum că angajaţii Apă Canal au depistat că locuinţa mea din oraşul Codru, municipiul Chişinău, este conectată ilegal la apeduct; precum că nu este clar de cât timp eu folosesc abuziv serviciile furnizorului de apă” (citate din plângere).

Decizia Consiliului de Presă aici.

Plângere Maia Sandu vs Publika TV

Doamna Maia Sandu, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, a depus o plângere, în care este semnalată încălcarea normelor eticii profesionale jurnalistice în emisiunea “Fabrica” din 27 iulie 2017 şi se afirmă că moderatorul emisiunii Alexei Lungu şi invitatul special Cristian Tabără „au admis o dezinformare crasă prezentând o informaţie falsă cu referire la conferinţa de presă susţinută de mine şi alţi colegi din cadrul echipei PAS” (citat din plângere). Potrivit reclamantei, comentariul făcut în cadrul acestei emisiuni ”poartă un caracter de vădită dezinformare, deoarece falsifică, în mod vădit şi intenţionat, mesajele afişate în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute de echipa Partidului Acţiune şi Solidaritate la 27 iulie, ora 12:30. Menţionăm că Publika TV a fost prezentă la conferinţa de presă din 27 iulie şi a filmat întreaga conferinţă, prin urmare deţine imaginile reale, deci nu se poate eschiva prin faptul că ar fi preluat informaţia din altă sursă. Jurnaliştii de la Publika TV nu doar au denaturat o informaţie, ci au falsificat în totalitate realitatea, fabricând o realitate proprie” (citate din plângere). La plângere sunt anexate imaginile reale de la conferinţa de presă din 27 iulie şi imaginile trucate, prezentate şi comentate în emisiunea “Fabrica”.

Decizia Consiliului de Presă aici.

 

Plângere Andrei Năstase vs Publika TV

Domnul Andrei Năstase, preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, a depus o plângere care se referă la emisiunea “Fabrica” din 27 iulie 2017 în care a fost vizat direct în una din inscripţiile falsificate, semnalând că „prin trucare de imagini, prin citarea unor clone mediatice de tip killer, cum este Jurnalul.md, opoziţia antioligarhică este linşată, iar consumatorii de programe, adică cetăţenii ţării, sunt manipulaţi şi induşi în eroare cu bună ştiinţă” (citat din sesizare).

Decizia Consiliului de Presă aici.

Plângere Polina Ceastuhina vs Point.md

Doamna Polina Ceastuhina, expertă de gen şi activistă pentru drepturile omului, a depus o plângere în care este semnalată distorsionarea realităţii şi încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova referitoare la acurateţea prezentării informaţiei, în articolul “Сексменьшинтсва: Церковь и религия должны существовать отдельно от школы”, publicat pe portalul Point.md; articolul se referă la petiţia semnată de un grup de activişti civici, însă redacţia a atribuit iniţiativa minorităţilor sexuale. Reclamanta afirmă că „în timpul conferinţei de presă, de asemenea m-am prezentat ca expertă gender şi activistă pentru drepturile omului. Redacţia Point.md m-a prezentat drept Preşedinte al Asociaţiei GenderDoc-M, iar iniţiativa drept una iniţiată de către comunitatea LGBT, ceea ce a stârnit mesaje homofobe din partea cititorilor săi, fără administrarea acestora în cazul în care ele sunt denigratorii şi discriminatorii faţă de grupul LGBT” (citat din plângere). De asemenea, reclamanta susţine că Point.md a menţionat Infotag.md drept sursă a articolului, însă pe portalul Infotag.md un articol la acest subiect nu poate fi găsit.

Decizia Consiliului de Presă aici.


Plângere Coaliţia Naţională Viaţa fără Violenţă în Familie vs Curaj.tv

Coaliţia Naţională Viaţa fără Violenţă în Familie a depus o plângere împotriva site-ului Curaj.tv, în care este semnalată „abordarea neprofesionistă şi abuzivă în scopul realizării unui interviu, a unei minore, victimă a unui viol în grup, în materialul video întitulat „Răpită şi violată la 14 ani de 6 bărbaţi din Nord”, publicat la data de 23 august 2017” (citat din plângere). Autorii plângerii consideră că „acţiunile lui Valentin Borodachi, autorul materialului, şi ale Curaj.tv sunt contrare interesului superior al copilului şi constituie o încălcare gravă a Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale, a Constituţiei Republicii Moldova şi Codului Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova” (citat din plângere).

Decizia Consiliului de Presă aici.

opinion poll