Consiliu de Presă din R. Moldova anunță organizarea unor întâlniri de consultare a completărilor la Codul deontologic al jurnalistului și invită să participe la aceste întâlniri profesioniștii din domeniul mass-media și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale interesate.
Propunerile de completare a Codului deontologic al jurnalistului din R. Moldova au fost elaborate de un grup de experți naționali și internaționali ai organizației Freedom House. Ele concretizează situațiile pe care ar trebui să le ocolească jurnalistul pentru a evita conflictele de interese; dezvoltă prevederi cu referire la subiecte jurnalistice în care protagoniști sunt persoane vulnerabile la discriminare; vizează fenomenele fake news, dezinformare, manipulare etc. Completările includ și un capitol nou, referitor la relația dintre jurnalist și angajator.Consiliul de Presă a publicat versiunea completată[1] a Codului deontologic, a transmis-o pe adresele electronice ale redacțiilor instituțiilor mass-media și a solicitat colectivelor redacționale, dar și organizațiilor neguvernamentale interesate, să examineze completările propuse și să formuleze eventuale propuneri de îmbunătățire a acestora.
Până la data 10 aprilie 2019, Consiliului de Presă i-au fost transmise numeroase propuneri din partea jurnaliștilor, managerilor media, experților de la diferite organizații neguvernamentale, iar în perioada 16-24 aprilie, propunerile vor fi dezbătute în cadrul unor consultări publice. Astfel, sunt planificate trei runde de consultări publice care vor avea loc după cum urmează:
Consiliul de Presă invită la aceste consultări profesioniștii mass-media și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale interesate, în primul pe cei care au transmis propuneri de completare a Codului deontologic al jurnalistului. Consiliul de Presă le solicită participanților să studieze în prealabil propunerile experților și să vină la consultări cu opinii formate despre ele.
După consultările publice, membrii grupului de experți vor redacta în versiune finală completările la Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, pe care le vor prezenta în cadrul unei mese rotunde la 3 mai 2019, cu ocazia Zilei mondiale a Libertății Presei.
Noutăți recente
JOI, 2 FEBRUARIE 2023, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ
citeste mai multRISE Moldova - câștigătoare a Premiului Național de Etică și Deontologie jurnalistică 2022
citeste mai multPortalul Moldova.org a câștigat Premiul Naţional de Etică şi Deontologie Jurnalistică 2021
citeste mai multSondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?