logo
Decizie "Cu privire la examinarea plângerii Asociaţiei Obşteşti "Parinţi solidari" împotriva Prime TV şi Publika TV"
2017-12-23 19:16:08

Examinând în şedinţa publică din 28 noiembrie 2017 plângerea Asociaţiei Obşteşti “Părinţi Solidari”, semnată de membrele grupului de iniţiativă: Ala Revenco, Sabina Popov, Iulia Nazaria, Carolina Chirilescu, Cristina Frunze, în care se afirmă că în ştirile difuzate la 23 octombrie 2017 la posturile Publika TV: „Mulţi eroi după război. PAS a decis abia acum să sensibilizeze problemele din grădiniţele Capitalei” şi Prime TV: „Protest neobişnuit în Capitală. Mai multe mămici reclamă că în grădiniţe lipseşte hârtia igienică”, „mesajul flash-mobului nostru a fost distorsionat în unul manipulator politizat, ceea ce ne indignează foarte mult” (citat din plângere). Reclamantele afirmă că flash-mobul organizat de Asociaţia Obştească “Părinţi Solidari” la 23 octombrie 2017 a fost prezentat „tendenţios şi manipulator. Am fost acuzate pe nedrept de afiliere politică de către aceste canale tv. Orice asociere cu vreun partid politic este falsă, incorectă şi denigratoare. Regretăm faptul că sunt aduse astfel de acuzaţii unui grup de părinţi care îşi doreşte doar soluţionarea problemelor din instituţiile de învăţământ şi condiţii mai bune pentru toţi copiii din municipiu şi republică” (citat din plângere). Asociaţia Obştească “Părinţi Solidari” a solicitat Consiliului de Presă să dea o apreciere deontologică acestui caz, prin prisma prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova,

constatând că Secretariatul Consiliului de Presă le-a expediat conducătorilor posturilor de televiziune Publika TV şi Prime TV o notificare privind depunerea plângerii cu solicitarea ca redacţiile să-şi expună opinia/poziţia faţă de acuzaţiile care le sunt aduse, însă redacţiile reclamate nu au răspuns la notificarea Consiliului de Presă,

examinând reportajele „Mulţi eroi după război. PAS a decis abia acum să sensibilizeze problemele din grădiniţele Capitalei”[1], difuzat de postul de televiziune Publika TV şi publicat pe site-ul Publika.md la 23 octombrie 2017, şi „Protest neobişnuit în Capitală. Mai multe mămici reclamă că în grădiniţe lipseşte hârtia igienică”[2], difuzat de postul de televiziune Prime TV şi publicat pe site-ul Prime.md la 23 octombrie 2017,

în lipsa reprezentanţilor părţilor, care au fost informaţi despre data şi locul desfăşurării şedinţei publice a Consiliului de Presă,

bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[3] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[4],

              

Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:

 

  1. Consiliul de Presă constată că în reportajele „Mulţi eroi după război. PAS a decis abia acum să sensibilizeze problemele din grădiniţele Capitalei”, difuzat de postul de televiziune Publika TV şi publicat pe site-ul Publika.md la 23 octombrie 2017, şi „Protest neobişnuit în Capitală. Mai multe mămici reclamă că în grădiniţe lipseşte hârtia igienică”, difuzat de postul de televiziune Prime TV şi publicat pe site-ul Prime.md la 23 octombrie 2017, informaţiile au fost prezentate unilateral şi părtinitor, membrele Asociaţiei Obşteşti “Părinţi Solidari” care au protestat împotriva lipsei în grădiniţe şi şcoli a strictului necesar pentru igiena copiilor (hârtie igienică şi săpun lichid) au fost acuzate de organizarea unei acţiuni politice fără a fi prezentată vreo probă care ar susţine această acuzaţie, iar dreptul le replică în legătură cu aceste acuzaţii nu a fost asigurat în mod efectiv.
  2. Consiliul de Presă constată că în reportajele „Mulţi eroi după război. PAS a decis abia acum să sensibilizeze problemele din grădiniţele Capitalei” (Publika TV, Publika.md; 23 octombrie 2017), şi „Protest neobişnuit în Capitală. Mai multe mămici reclamă că în grădiniţe lipseşte hârtia igienică” (Prime TV, Prime.md; 23 octombrie 2017) au fost încălcate prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, inclusiv articolul 2.1 (Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor), 2.5 (Jurnalistul verifică, de regulă, informaţiile din două surse independente una de alta. Jurnalistul publică doar informaţiile despre care, în urma verificărilor, are convingerea că sunt veridice), articolul 2.7 (Jurnalistul face o distincţie clară între fapte şi opinii şi nu-şi prezintă propriile opinii drept fapte).
  3. Consiliul de Presă le recomandă posturilor de televiziune Publika TV şi Prime TV să corecteze erorile factuale admise în reportajele reclamate, în spiritul prevederilor articolului 2.11 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
  4. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.

 

Viorica Zaharia,

preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

 

mun. Chişinău, Republica Moldova

nr. 01 din 28 noiembrie 2017

 

 

 

 

Inapoi

Noutăți recente

  • CONCURS DESCHIS DE SELECTARE A MEMBRILOR CONSILIULUI DE EXPERȚI ȘI EXPERTE PENTRU PERIOADA APRILIE 2024 - MARTIE 2026

    citeste mai mult
  • JOI, 28 MARTIE 2024, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

    citeste mai mult
  • MIERCURI, 21 FEBRUARIE 2024, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

    citeste mai mult

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?