logo
Decizie "Cu privire la plângerea domnului Chiril Lucinschi împotriva postului de televiziune Jurnal TV"
2013-07-30 13:02:46

Examinând în şedinţa publică din 30 iulie 2013 plângerea depusă de domnul Chiril Lucinschi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, împotriva unor afirmaţii şi acuzaţii din reportajul „Promotorii concurenţei neloiale”[1], difuzat în buletinul de ştiri al postului de televiziune Jurnal TV din 28 mai 2013, pe care reclamantul le consideră denaturate, rupte din context, fără o bază factuală şi defăimătoare,

în prezenţa reprezentantei reclamantului,

în lipsa reprezentanţilor reclamatului care au fost informaţi despre data şi locul desfăşurării şedinţei,

luând act de răspunsul la notificarea Consiliului de Presă, semnat de domnul Adrian Gîţu, Director general Jurnal Trust Media, prin care reclamatul respinge acuzaţiile de încălcare a prevederilor Codului deontologic al jurnalistului, afirmând că în reportajul contestat a fost reflectat echidistant şi imparţial subiectul privind producţia audiovizuală autohtonă, discutat în şedinţa din 28 mai 2013, lasă fără examinare cererea reclamantului de a publica o dezminţire pe motiv că nu ar fi fost respectate condiţiile Legii cu privire la libertatea de exprimare şi solicită Consiliului de Presă încetarea examinării plângerii domnului Chiril Lucinschi.

vizionând şi analizând reportajul „Promotorii concurenţei neloiale”,

bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[2] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[3],

 

Consiliul de Presă din Republica Moldova

adoptă următoarea decizie:

  1. Consiliul de Presă respinge ca neîntemeiată solicitatea ICS Jurnal de Chişinău Plus SRL, titulara postului Jurnal TV, de a înceta procedura de examinare a plângerii domnului Chiril Lucinschi împotriva postului Jurnal TV.
  2. Consiliul de Presă constată că în reportajul „Promotorii concurenţei neloiale”, difuzat în buletinul de ştiri Jurnal TV, au fost reflectate discreţionar unele din aspectele dezbătute la şedinţa din 28 mai 2013, organizată de Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media cu reprezentanţii radiodifuzorilor, ai Consiliului Coordonator al Audiovizualui şi ai organizaţiilor neguvernamentale, postul de televiziune considerând că anume aceste aspecte sunt relevante pentru situaţia actuală pe piaţa audiovizualului din Republica Moldova, iar libertatea editorială a mass-media este garantată de legislaţie şi prevăzută de normele deontologice jurnalistice.
  3. Consiliul de Presă constată că unele accente şi nuanţări din titlul şi conţinutul reportajului „Promotorii concurenţei neloiale” sunt uşor dezechilibrate şi nu fac o distincţie clară între fapte şi opinii, ceea ce le poate induce telespectatorilor deducţii bazate mai curând pe convingerile autorilor decât pe fapte. Totodată, membrii Consiliului de Presă consideră că în acest caz nu există suficiente temeiuri pentru a constata încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
  4. Consiliul de Presă recomandă postului de televiziune Jurnal TV să ia în consideraţie oferirea dreptului la replică, dacă acesta va fi solicitat, deoarece asigurarea dreptului la replică este în primul rând o obligaţie deontologică a jurnalistului şi trebuie oferit de fiecare dată când persoanele vizate direct îl solicită, indiferent dacă au fost respectate sau nu prevederile legale.
  5. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării.

 

Ludmila Andronic,

preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova

 

mun. Chişinău, 30 iulie 2013

Inapoi

Noutăți recente

  • Prima promoție de absolvenți de la Jurnalism, ULIM, semnează Codul deontologic al jurnalistului

    citeste mai mult
  • ACCESAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL FACE PARTE DIN ACTIVITATEA JURNALIȘTILOR

    citeste mai mult
  • JOI, 2 IULIE 2020, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ

    citeste mai mult

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?