Examinând în şedinţa publică din 5 decembrie 2013 plângerea depusă de domnul Gheorghe Erizanu, director al Editurii „Cartier” şi editor al manualului „Istoria românilor şi universală” pentru clasa a XII-a, împotriva emisiunii „În Direct”, difuzată la 6 noiembrie 2013 la postul de televiziune Accent TV, în cadrul căreia s-a discutat inclusiv despre manualul de istorie şi au fost admise, conform reclamantului, „deraierea din câmpul deontologic al presei, instigarea şi promovarea unei uri aproape fizice faţă de unele naţiuni, utilizarea limbajului de mahala şi denigrarea inadmisibilă a autorilor, instigarea la violenţă faţă de puterea legitimă a unui stat” (citat din plângere),
în lipsa reprezentanţilor părţilor care au fost informaţi despre data şi locul desfăşurării şedinţei,
vizionând şi analizând emisiunea „În Direct”, difuzată la 6 noiembrie 2013 la postul de televiziune Accent TV(moderator – Corneliu Mihalache, invitată – Ina Şupac, deputat PCRM)[1],
bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[2] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[3],
Consiliul de Presă din Republica Moldova
adoptă următoarea decizie:
Ludmila Andronic,
preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova
mun. Chişinău, 5 decembrie 2013
Noutăți recente
Viitorii jurnaliști s-au angajat să respecte normele deontologice
citeste mai multMIERCURI, 12 APRILIE 2023, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ
citeste mai multJOI, 2 FEBRUARIE 2023, VA AVEA LOC ȘEDINȚA CONSILIULUI DE PRESĂ
citeste mai multSondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?