Examinând în şedinţa din 23 iunie 2025 sesizarea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), semnată de doamna Viorica Marcuța, șefa Aparatului CSP, în temeiul Hotărârii nr. 1-191/2025 din 27 mai 2025 „Cu privire la cererea membrului Consiliului Superior al Procurorilor, Aliona Nesterov, referitor la apărarea reputației profesionale”. CSP a sesizat Consiliul de Presă să examineze circumstanțele expuse în cererea doamnei Aliona Nesterov, membră CSP, privind apărarea reputației profesionale, „urmare a apariției în spațiul mediatic a unui articol defăimător”. Doamna Nesterov susține că articolul „La școală cu mașina Procuraturii Generale”, publicat de portalul Crime-Moldova.com ar fi tendențios. „Doamna Nesterov a precizat pentru membrii Consiliului că minorul care apare în imaginile publicate nu este copilul său și că, deși a fost contactată de jurnalistă și a infirmat ferm implicarea sa, sau a fiicelor sale în situația descrisă, totuși poziția sa nu a fost luată în considerație și a fost reflectată trunchiat. Această distorsionare deliberată a realității și prezentarea tendențioasă a faptelor sunt de natură să compromită imaginea sa profesională și să inducă opinia publică în eroare” (citat din hotărârea CSP).
examinând articolul „La şcoală, cu maşina Procuraturii Generale. Video"[1], publicat de portalul Crime-Moldova.com la 3 iunie 2025 (autoare – Julieta Savițchi),
examinând răspunsul redacției portalului Crime-Moldova.com la notificarea Consiliului de Presă în acest caz, semnat de doamna Julieta Savițchi, în care se afirmă: „declar că nu am scris nicăieri că copiii duşi la şcoală cu maşina procurorului sunt copiii Alionei Nesterov. Sursa care mi-a dat informaţia, a spus că sunt copiii ei. Eu am întrebat-o pe Nesterov, iar ea a infirmat. Şi am scris exact ce mi-a zis. Mai mult, am contestat la Curtea Supremă de Justiţie decizia CSP” (citat din răspunsul redacției),
în prezența reprezentantului Consiliului Superior al Procurorilor, domnul Iulian Găinaru, care a răspuns la întrebările de concretizare ale membrilor Consiliului de Experți și Experte,
în lipsa reprezentanților redacției portalului Crime-Moldova.com, care au fost informați privind data și ora desfășurării ședinței Consiliului de Experți și Experte și li s-a transmis linkul de conexiune online, fiind invitați să se conecteze,
bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[2] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[3],
Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptă următoarea decizie:
Viorica Zaharia,
preşedinta Consiliului de Experți și Experte
mun. Chişinău, Republica Moldova
nr. 02 din 23 iunie 2025
Noutăți recente
Forumul Mass-media 2025: Radiografia problemelor și identificarea soluțiilor
citeste mai multPROIECTUL REZOLUȚIEI FORUMULUI MASS-MEDIA 2025
citeste mai multForumul Mass-Media 2025 începe la Chișinău
citeste mai multSondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?