logo
Decizie „Cu privire la sesizarea doamnei Nata Andreev împotriva jurnalistului Dan Alexe”
2025-12-22 16:08:05

Examinând în şedinţa din 29 octombrie 2025 sesizarea depusă de doamna Nata Andreev, în care sunt semnalate presupuse abateri de la Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova într-o postare pe o rețea de socializare a domnului Dan Alexe, colaborator Radio Moldova. Reclamanta susține că jurnalistul a făcut afirmații „ce pot fi calificate drept discriminatorii și islamofobe (...) Având în vedere că TRM este finanțat din bani publici, iar jurnaliștii săi au obligația morală și profesională de a reflecta realitățile sociale cu respect față de toate grupurile și comunitățile, consider că un asemenea comportament este inadmisibil și dăunează încrederii publicului în presa națională” (citate din sesizare),

examinând răspunsul Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” la notificarea Secretariatului Consiliului de Presă, semnat de domnul Cornel Ciobanu, director general adjunct (radiodifuziune), în care se menționează că postarea reclamată de doamna Nata Andreev „a fost făcută pe pagina personală a domnului Dan Alexe de pe o rețea de socializare. Această pagină nu are nicio legătură cu produsele și activitatea furnizorului public național de servicii media audiovizuale, prin urmare, conținutul postării nu reflectă și nu exprimă poziția instituției publice. Concomitent, informăm că în răspunsul la sesizarea doamnei Nata Andreev, domnul Dan Alexe a precizat: „Regret profund dacă sensul postării mele a putut fi interpretat greșit. Motiv pentru care am și șters și înlăturat acea postare, care este departe de a fi fost „discriminatorie”, era în spiritul apărării drepturilor femeilor, atât de oprimate în țări islamice, precum Iranul și Afganistanul, unde am lucrat ani întregi ca jurnalist și am văzut lupta femeilor pentru drepturile lor elementare” (citate din răspunsul la notificarea Consiliului de Presă),

în prezența reclamantei, care și-a reiterat acuzațiile și a răspuns la întrebările de concretizare ale membrilor Consiliului de Experți și Experte,

în lipsa reprezentanților postului public de radio și a jurnalistului reclamat, care au fost informați privind data și ora desfășurării ședinței Consiliului de Experți și Experte care va examina sesizarea, li s-a transmis linkul de conexiune online și au fost invitați să se conecteze, însă nu au făcut acest lucru,

examinând captura postării pe o rețea de socializare a domnului Dan Alexe, colaborator Radio Moldova, publicată pe 20 octombrie 2025, și luând act de faptul că autorul a șters postarea, urmare a notificării Consiliului de Presă,

bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[1] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[2],

                  

Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptă următoarea decizie:

1. Consiliul de Experți și Experte nu pune la îndoială dreptul oricărei persoane, inclusiv a jurnaliștilor, de a-și expune opinia, însă trebuie să se asigure că limbajul utilizat nu poate fi interpretat ca instigare la ură/discriminare.

2. Consiliul de Experți și Experte reamintește că articolul 1.6 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova prevede că activitatea profesională a jurnalistului este incompatibilă cu diseminarea mesajelor care ar putea promova discursul instigator la ură, la discriminare etc.

3. Decizia a fost adoptată cu votul a cinci membri ai Consiliului de Experți și Experte prezenți la ședință (V. Zaharia, S. Niculiță, V. Batereanu, I. Gușan, O. Stăvilă).

4. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.

 

Viorica Zaharia,

preşedinta Consiliului de Experți și Experte

mun. Chişinău, Republica Moldova

nr. 07 din 29 octombrie 2025

Inapoi

Noutăți recente

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?