logo

Autosesizare privind publicarea unor materiale la tema situaţiei unui copil scos de sub tutelă

Consiliul de Presă s-a autosesizat privind publicarea în ziarul şi pe pagina web a ziarului „Аргументы и факты в Молдове”, precum şi pe pagina web „Пульс дня” a unor materiale la tema situaţiei unui copil scos de sub tutelă.

Decizia Consiliului de Presă aici.

Autosesizare privind difuzarea unui reportaj despre diagnosticarea unui caz de tuberculoză

Consiliul de Presă s-a autosesizat privind difuzarea de către postul de televiziune Publika TV în buletinele de ştiri şi în emisiunea „Ţara lui Dogaru” din 10 martie 2014 a unui reportaj despre diagnosticarea unui caz de tuberculoză la liceul din localitatea Scumpia, raionul Făleşti, în care sunt prezentate detalii ce duc la dezvăluirea identităţii minorei bolnave.

Decizia Consiliului de Presă aici.

Autosesizare privind publicarea unui material care prezintă scene de tratament umilitor în raport cu un presupus infractor

Consiliul de Presă s-a autosesizându-se privind publicarea de către portalul Moldova.org la 8 martie 2014 a materialului „Exclusiv: Pedofil, fruntaş comunist din Chişinău. Atenţie! Imagini violente şi limbaj licenţios!”, inclusiv a unor imagini video care prezintă scene de umilire, limbaj licenţios şi alte forme de abuz în raport cu un presupus infractor, identitatea căruia nu este protejată, iar datele lui personale sunt făcute publice. S-a constatat că materialul în cauză a fost preluat integral de portalul informaţional Hotnews.md, iar unele imagini video care prezintă acest caz şi altele similare au fost utilizate într-un buletin de ştiri al postului de televiziune REN TV Moldova („Новости 24 Молдова” – reportajul „Охота на педофилов: теперь и в Молдове”).

Decizia Consiliului de Presă aici.

Autosesizare privind publicarea de către unele site-uri a informaţiilor neverificate care incită la ură interetnică

Consiliul de Presă s-a autosesizat privind publicarea de către portalul Point.md la 24 septembrie 2014 a informaţiei „В лицее "Георге Асаки" отрепетировали "нападение России” („La liceul „Gheorghe Asachi” au repetat „atacul Rusiei”), în care se anunţă, cu trimitere la „utilizatorii reţelelor de socializare” despre desfăşurarea la liceul „Gheorghe Asachi” din municipiul Chişinău a unor exerciţii de evacuare a elevilor „după anunţarea unui atac rusesc” şi se afirmă, cu trimitere la aceleaşi surse, că „acest lucru avea loc în sunetele sirenei, exploziilor şi împuşcăturilor, după anunţul „ATACĂ RUŞII!!!",

Consiliul de Presă a constatat că portalul Point.md a preluat această informaţie de pe site-ul Moldnews.md care a publicat la 24 septembrie 2014 ştirea „В столичном лицее провели учения по эвакуации детей под объявление о российском нападении" („Într-un liceu din capitală au avut loc exerciţii de evacuare a copiilor după anunţarea unui atac rusesc”), aceeaşi informaţie fiind publicată şi de portalul Omg.md la 24 septembrie 2014 – „В кишиневских лицеях репетируют «российское нападение»” („În liceele din Chişinău repetă „atacul rusesc”).

Decizia Consiliului de Presă aici.

Autosesizare în cazul difuzării unor reportaje despre vizita unui grup de deţinuţi minori la un liceu

Consiliul de Presă s-a autosesizat în cazul difuzării la posturile de televiziune Canal 2, Canal 3, Prime TV şi Publika TV a unor reportaje despre vizita unui grup de deţinuţi minori de la Penitenciarul Goian la Liceul „Spiru Haret” din Chişinău, inclusiv interviuri cu deţinuţii minori, fără ca imaginea lor să fie protejată.

Decizia Consiliului de Presă aici.

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?