logo

Plângere Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii vs Publika TV

Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) a depus o plângere, în care este semnalată „încalcarea drepturilor copilului în emisiunea ”Moldova, ţară de minune”, difuzată de Publika TV pe data de 24.09.2017. În cadrul emisiunii este prezentată situaţia a trei copii victime ale violenţei, unul dintre ei fiind presupusă victimă a abuzului sexual. Deşi am atenţionat asupra protejării respectării datelor cu caracter personal ale copiilor pentru a evita revictimizarea acestora (un specialist al CNPAC a oferit interviu pentru respectiva emisiune), în cadrul acesteia au fost date numele reale ale părinţilor copiilor, prenumele reale ale copiilor, locul de trai actual al copiilor, inclusiv al fetiţei care este presupusă victimă a abuzului sexual – date cu caracter personal ce pot conduce uşor la identificarea copiilor şi, respectiv, la ulterioara etichetare, stigmatizare a acestora” (citat din sesizare).

Decizia Consiliului de Presă aici.

Plângere Andrei Mangalu vs Publika TV şi Prime TV, Canal 3, Publika FM

Domnul Andrei Magalu, directorul SRL Magand-Com a depus o plângere, în care afirmă că a devenit „victimă a unei campanii de denigrare a imaginii şi de manipulare a opiniei publice legată de persoana mea şi activitatea profesională” (citat din plângere), reclamă „activitatea sistematică de manipulare a opiniei publice şi de distorsionare a realităţii, care are loc în cadrul buletinelor de ştiri, difuzate la posturile de televiziune Publika TV şi Prime TV, Canal 3, dar şi la postul de radio Publika FM” (citat din plângere). Posturile vizate sunt acuzate de reclamant de dezinformarea şi manipularea opiniei publice, inducerea intenţionată în eroare a publicului, în special în reportajele difuzate la 13 septembrie 2017 la postul de televiziune Publika TV: „Fruntaş PDA acuzat că vinde mărfuri de contrabandă”, postul de televiziune Prime TV: „Membru DA, cercetat penal. Andrei Magalu este bănuit de contrabandă şi evaziune”, postul de televiziune TV Canal 3: „И партиец, и контрабандист?”. Conform reclamantului, în aceste reportaje au fost transmise „mai multe informaţii false: că Andrei Magalu este cercetat penal pentru contrabandă şi evaziune fiscală; că Andrei Magalu şi întreprinderea sa aduceau produse din China, Turcia şi Taiwan, iar în actele vamale scria că marfa a fost produsă de o companie din Polonia; că nu au fost achitate taxe vamale pentru aceste mărfuri; că în urma percheziţiilor, oamenii legii au găsit copiile actelor şi cutiile cu marfă pe care erau etichetele ţărilor de origine; că Andrei Magalu ar fi recunoscut că importa produse prin contrabandă în ţara noastră” (citate din plângere).

Decizia Consiliului de Presă aici.

Plângere Asociaţia Obştească “Părinţi Solidari” vs Publika TV şi Prime TV

Asociaţia Obştească “Părinţi Solidari” a depus o plângere, în care se afirmă că în ştirile difuzate la 23 octombrie 2017 la posturile Publika TV: „Mulţi eroi după război. PAS a decis abia acum să sensibilizeze problemele din grădiniţele Capitalei” şi Prime TV: „Protest neobişnuit în Capitală. Mai multe mămici reclamă că în grădiniţe lipseşte hârtia igienică”, „mesajul flash-mobului nostru a fost distorsionat în unul manipulator politizat, ceea ce ne indignează foarte mult” (citat din plângere). Reclamantele afirmă că flash-mobul organizat de Asociaţia Obştească “Părinţi Solidari” la 23 octombrie 2017 a fost prezentat „tendenţios şi manipulator. Am fost acuzate pe nedrept de afiliere politică de către aceste canale tv. Orice asociere cu vreun partid politic este falsă, incorectă şi denigratoare. Regretăm faptul că sunt aduse astfel de acuzaţii unui grup de părinţi care îşi doreşte doar soluţionarea problemelor din instituţiile de învăţământ şi condiţii mai bune pentru toţi copiii din municipiu şi republică” (citat din plângere).

Decizia Consiliului de Presă aici.

Plângere Vladislav Corcodel şi Galina Corcodel vs Deschide.md

Domnul Vladislav Corcodel şi doamna Galina Corcodel au depus o plângere semnată de reprezentantul lor legal avocatul Anatolie Hotineanu, în care se afirmă că în articolul „Tupeu de poliţist fugar. Aflat în urmărire generală, dă în judecată Deschide.MD pentru lezarea onoarei”, publicat de site-ul Deschide.md la 9 august 2017, au fost încălcate drepturile legitime ale lui Vladislav Corcodel şi au fost colectate ilegal informaţiile. În sesizare se afirmă că articolul are ”un titlu ofensator pentru Vladislav Corcodel, prin care acestuia i se reproşează exercitarea drepturilor sale legitime de a-şi apăra onoarea şi demnitatea în instanţa de judecată în baza Legii privind libertatea de exprimare, au fost publicate fotografii din cadrul percheziţiei efectuate la domiciliu”; ”din caracterul datelor care au fost publicate reiese în mod clar că membrii redacţiei site-ului Deschide.md, administrat de SRL Open, au cules ilegal informaţii confidenţiale din cadrul percheziţiilor, precum şi cele ce ţin de viaţa privată a lui Vladislav Cordodel şi a Galinei Corcodel, şi le-au divulgat ilegal în presă” (citate din sesizare). Reclamanţii afirmă că „prin încălcările menţionate mai sus, lui V. Corcodel i s-a cauzat un prejudiciu de imagine ireparabil, întrucât informaţiile difuzate îl incriminează în opinia publică în mod cert, fără respectarea prezumţiei nevinovăţiei şi fără a prezenta şi poziţia apărării” (citat din sesizare). 

Decizia Consiliului de Presă aici.

Autosesizare privind difuzarea unei ştiri despre agresiunea fizică şi un presupus viol

Consiliul de Presă s-a autosesizat în cazul difuzării de către mai multe posturi de televiziune şi portaluri de ştiri şi informaţii, a unei ştiri despre agresiunea fizică şi un presupus viol, comise de către un grup de persoane asupra unei fete de 16 ani în raionul Ialoveni. În această ştire sunt difuzare imagini care conţin scene explicite de violenţă şi de tratament degradant şi umilitor care afectează demnitatea umană a victimei minore.

Decizia Consiliului de Presă aici.

[1] http://telegraph.md/video-caz-terifiant-in-satul-carbuna-o-minora-a-fost-agresata-si-posibil-violata-de-catre-un-grup-de-tineri-atentie-imaginile-video-va-pot-afecta-emotional/

[2] https://point.md/ro/noutati/incidente/carbuna-o-minora-filmata-cum-e-agresata-fizic-de-un-grup-de-tineri-si-dezbracata

Sondaj

Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?