Problema libertății de exprimare este o problemă cheie într-o democrație. Anume de aceasta, o societate democratică este de neconceput fără o presă liberă și fără un cadru normativ care apără jurnaliștii de abuzuri din partea puterii. Acestea sunt adevăruri binecunoscute și unanim acceptate, care, din păcate, lasă cumva în umbră cealaltă faţetă a libertății de exprimare. Este vorba despre respectul la viața privată a persoanelor care constituie subiectul relatărilor în presă. Problema devine mai complexă în cazul relatărilor de presă ce vizează activitatea şi buna funcționare a justiţiei. Spre deosebire de alți demnitari de stat, în cazul judecătorilor și al procurorilor, nu se pune exclusiv problema protecției dreptului la viață privată, dar și protecția interesului public ca procurorii şi judecătorii să se bucure de încrederea publicului.

La 14 ianuarie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o hotărâre care ne va ajuta să înțelegem mai bine unde se află limita între libera exprimare și defăimarea unei persoane (în special a judecătorilor și procurorilor). Este vorba de hotărârea Lavric v. România, cererea nr. 22231/05, care se potrivește de minune realităților moldovenești.

La 13 februarie 2002, cotidianul „România liberă” a publicat două articole – „Corupţie judiciară. Procuroarea Lavric a falsificat două rechizitorii” şi „Elena Lavric – procuroarea care falsifică rechizitorii”, în care procurorul Elena Lavric era învinuită de falsificarea unor rechizitorii, precum și de trimiterea unei persoane nevinovate la închisoare. (În unul dintre dosare, inculpata A.B. a fost iniţial condamnată şi, ulterior, achitată parţial, iar în cel de-al doilea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.)

Elena Lavric l-a acuzat pe jurnalist de calomnie, iar prima instanţă a aplicat o amendă de 10 milioane de lei. Instanţele superioare l-au considerat nevinovat, considerând că a emis „judecăţi de valoare” în exercitarea dreptului la libera exprimare. Nefiind de acord cu soluţiile date de instanțele române, doamna Elena Lavric a depus o plângere la CEDO împotriva României. (Detaliile privind procedurile interne sunt expuse integral în Hotărârea Lavric v. România, cererea nr. 22231/05)

La 14 ianuarie 2014 CEDO i-a dat câștig de cauză petiționarei, făcând următoarele constatări:

„Nu există îndoială că într-o societate democratică indivizii au dreptul să comenteze şi să critice administrarea justiţiei şi oficialii implicaţi în înfăptuirea ei. Cu toate acestea, o astfel de critică nu trebuie să treacă de anumite limite, întrucât este în interesul public ca procurorii, precum şi judecătorii, să se bucure de încrederea publicului. Se poate deci să fie necesar ca statul să-i protejeze de acuzaţii nefondate” (a se vedea Lešník v. Slovacia, cererea nr. 35640/97, § 54, ECHR 2003 IV). (§ 35)

„În cauza de faţă, Curtea nu este convinsă că afirmaţiile făcute de jurnalistul A.S. pot fi considerate pure judecăţi de valoare. Curtea notează că articolele în cauză conţineau acuzaţii cu privire la o conduită nelegală şi improprie a reclamantei. Astfel, jurnalistul afirma, în special, că reclamanta, exercitând funcţia sa de procuror, a abuzat de prerogativele sale şi i-a adus lui A.B. acuzaţii în mod nelegal. De asemenea, a mai afirmat că reclamanta a fost implicată în luare de mită şi în falsificarea rechizitoriilor cu privire la A.B. Aceste acuzaţii reprezintă, în viziunea Curţii, afirmarea unor fapte în legătură cu care instanţa naţională de ultim grad nu a solicitat dovezi relevante” (§ 40).

Jurnalistul a publicat în articole vizate paragrafe integrale ale plângerilor depuse de cel cercetat la autorităţi. În acest context, Curtea a stabilit că jurnalistul nu s-a disociat clar de opiniile reclamantei A.B. – pe care a citat-o în textele sale – şi nu a luat în considerare faptul că A.B. îşi exprima propriile păreri cu privire la justiţie, fără să aibă în spate rapoartele unor instituţii (§ 47).

Adițional, Curtea a reținut că „acuzaţiile cu privire la presupusele fapte de corupţie şi la incompetenţa reclamantei sunt de natură gravă, pot afecta reclamanta în exercitarea obligaţiilor ei şi pot prejudicia reputaţia ei“. Jurnalistul a publicat în articole paragrafe ale plângerilor depuse de cel cercetat la autorităţi faţă de conduita procurorului, fără însă a se delimita în mod clar de opiniile acestuia. Curtea a avut în vedere ca plângerile nu reprezentau rapoarte ale unor instituţii, ci doar acuzaţii ale unei persoane fizice depuse în cadrul unei proceduri administrative.

Este interesantă calificarea Curții dată argumentelor instanțelor naţionale că articolele vizate ar conţine judecăţi de valoare şi nu afirmarea unor fapte. În acest sens, Curtea a reţinut că, deşi această distincţie este într-adevăr importantă, trebuie avut în vedere şi faptul că în cazul judecăţilor de valoare trebuie să existe un temei real suficient pentru a le justifica, în caz contrar acestea fiind considerate excesive.

În concluzie, CEDO a decis că “statul a încălcat dreptul la viaţă privată al doamnei Lavric, prevăzut în art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin exonerarea răspunderii unui jurnalist pentru două articole în care acesta a criticat în termeni excesivi activitatea reclamantei, aducându-i atingere reputaţiei”.

Pentru Republica Moldova această speță este deosebit de actuală, deoarece pe parcursul ultimilor ani societatea asistă neputincioasă la campanii bine regizate de manipulare a opiniei publice, efectuate sub paravanul libertății de exprimare. În epoca internetului, presa nu mai este doar a patra putere în stat, cum este considerat în mod tradiţional. Nu voi exagera dacă aș califica presa ca o putere distinctă, plasată deasupra celorlalte trei puteri, deoarece anume presa influenţează substanţial formarea și conduita celorlalte puteri din stat. Or, mai multă putere implică mai multă responsabilitate.

Alexandru Tănase

P.S. Potrivit presei române, procurorul Elena Lavric s-a pensionat în 2009. Cu un an înainte a fost declarată procurorul cu cele mai multe rechizitorii din sfera micii corupţii şi a fost felicitată personal de Laura Codruţa Kovesi pentru locul I pe ţară, pe care l-a obţinut.

 

Articol republicat de pe blogul lui Alexandru Tănase,

preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova