Sortare dupa data
Ultima Decizie 2025-06-04 08:04:38
Examinând în şedinţa din 12 mai 2025 autosesizarea în cazul publicării de către portalurile Protv.md și Pulsmedia.md a imaginilor video care prezintă un minor într-o situație vulnerabilă în contextul unei scene de presupusă violență în familie,
examinând sesizarea nr. 07-2/2-797 din 02 mai 2025 a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, domnului Vasile Coroi, privind „apariția în mass-media a informațiilor și imaginilor video care surprind presupuse acte de violență domestică, petrecute în locuința deputatului Vasile Bolea, unde acesta și-ar fi agresat soția în prezența copiilor. Potrivit informațiilor apărute în mass-media, unul dintre copiii soților Bolea a apelat numărul de urgență 112, solicitând intervenția autorităților competente. Din imaginile video publicate/difuzate, se observă cum polițiștii intră în locuința familiei Bolea, iar unul dintre copii arată polițiștilor locul unde se aflau părinții săi” (citate din sesizare). Avocatului Poporului pentru drepturile copilului invocă prevederi relevante din Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Legea nr. 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, Legea nr. 30/2013 privind protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației și Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, și solicită Consiliului de Presă examinarea corespunderii acestor imagini video standardelor deontologice și a oportunității lansării unui apel adresat instituțiilor mass-media/jurnaliștilor care le-au publicat să le șteargă și să ia măsuri pentru a preveni publicarea/difuzarea unor astfel de imagini pe viitor,
acceptând propunerea de a examina în comun autosesizarea Consiliului de Experți și Experte și sesizarea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, întrucât au același subiect,
examinând răspunsul ICS „PRO DIGITAL” SRL la notificarea Secretariatului Consiliului de Presă în acest caz, semnat de domnul Cătălin Giosan, director general, în care se menționează că „Pro TV Chișinău” a prezentat în cadrul programelor de știri două materiale cu informații și imagini ce țin de presupusele acte de violență domestică în locuința deputatului Vasile Bolea. „În cadrul programelor audiovizuale nu se conțin indicii care ar putea duce la identificarea minorului, în conformitate cu pct. 46 din Regulamentul privind conținuturile audiovizuale, aprobat prin decizia Consiliului Audiovizualului nr. 61 din 01.03.2024, întrucât imaginile au fost blurate. La fel, realizarea reportajelor a fost conformă și normelor deontologice” (citate din răspunsul redacției),
constatând că Secretariatul Consiliului de Presă a transmis către redacția portalului Pulsmedia.md notificarea în acest caz, însă redacția nu a transmis un răspuns,
în lipsa reprezentanților redacțiilor, care au fost anunțați despre data și ora desfășurării ședinței Consiliului de Experți și Experte, au fost invitați să participe la ședință și li s-a transmis prin poșta electronică linkul de conexiune online la ședință,
examinând articolul „EXCLUSIV // (VIDEO) Momentul în care poliția a intrat în casa deputatului Bolea pentru a documenta un caz de agresiune în familie”[1] (autor Vadim Ungureanu), publicat de portalul Pulsmedia.md la 26 aprilie 2025, știrile „Deputatul Vasile Bolea – inclus în lista de risc a agresorilor familiali. Detalii șefului IGP – VIDEO”[2], și „Grosu susține că Bolea ar putea fi sancționat în Parlament: „Să descurajăm astfel de comportement”. Ce spune despre decalarțiile de astăzi ale deputatului neafiliat – VIDEO”[3], difuzate de postul de televiziune PRO TV Chișinău și publicate de portalul Protv.md la 26 aprilie 2025 și, corespunzător, 30 aprilie 2025;
bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova[4] şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă[5],
Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptă următoarea decizie:
1. Consiliul de Experți și Experte constată încălcarea de către redacțiile portalurilor Protv.md și Pulsmedia.md a prevederilor articolelor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova care reglementează măsurile de protecție în mass-media a persoanelor în situații vulnerabile, inclusiv articolul 4.19 (Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre crime, dezastre naturale, accidente și alte cazuri similare în care cineva suferă prejudicii de orice gen, asigurându-se de fiecare dată că publicarea unei atare informații nu va provoca noi suferințe celor prejudiciați sau nevinovați de cele întâmplate), articolul 4.22 (Jurnalistul nu profită de starea de vulnerabilitate a persoanelor și de necunoașterea de către acestea a drepturilor și libertăților lor, precum și nu le încurajează să recurgă la acțiuni umilitoare și care lezează demnitatea umană), articolul 4.24 (Jurnalistul protejează identitatea copiilor implicați în evenimente și situații cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor. Fac excepție situațiile în care identificarea copiilor este de interes public și cele în care jurnalistul acționează în interesul superior al copilului, cu sau fără acordul părinților sau al tutorilor).
2. Consiliul de Experți și Experte atrage atenția că publicarea imaginilor cu presupusa agresiune încalcă interesul superior al copilului și prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Deontologia jurnalistică cere ca interesul public să fie echilibrat cu dreptul la demnitate și protecția persoanelor vulnerabile. Copiii care sunt martori sau victime ale violenței domestice trăiesc un impact emoțional major, iar amplificarea acestuia prin expunere mediatică și comentarii publice agravează trauma și afectează sănătatea lor mintală, dezvoltarea emoțională și sentimentul de siguranță. Stigmatizarea socială și bullying-ul sunt riscuri reale atunci când imaginea părinților este asociată cu scandaluri de violență domestică mediatizate. Astfel, urmare a expunerii în public, copilul este retraumatizat. Mass-media trebuie să manifeste responsabilitate, mai ales în cazuri care pot avea implicații grave asupra vieții unui minor. Protejarea copilului, chiar în fața curiozității publicului, este o obligație legală și morală.
3. Consiliul de Experți și Experte recomandă redacțiilor portalurilor Protv.md și Pulsmedia.md să elimine imaginile video din materialele jurnaliste care prezintă minorul într-o situație vulnerabilă și să ia măsuri pentru a preveni publicarea/difuzarea unor astfel de imagini pe viitor.
4. Decizia a fost adoptată cu votul unanim al membrilor Consiliului de Experți și Experte (V. Zaharia, V. Batereanu, N. Porubin, M. Colun, S. Niculiță, L. Andronic, O. Stăvilă, I. Gușan, D. Goinic).
5. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.
Viorica Zaharia,
preşedinta Consiliului de Experți și Experte
mun. Chişinău, Republica Moldova
nr. 05 din 12 mai 2025
[1] https://pulsmedia.md/article/d1871c05304298f0/exclusiv-video-momentul-in-care-politia-a-intrat-in-casa-deputatului-bolea-pentru-a-documenta-un-caz-de-agresiune-in-familie.html
[2] https://protv.md/actualitate/deputatul-vasile-bolea-inclus-in-lista-de-risc-a-agresorilor-familiali-detaliile-%C8%99efului-igp-video---2722300.html
Decizie „Cu privire la plângerea domnului Vladimir Kovali împotriva postului de televiziune TV8”
Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptă următoarea decizie:
1. Consiliul de Experți și Experte constată încălcarea de către postul de televiziune TV8 în emisiunea „Cutia Neagră” din 10 aprilie 2025 a prevederilor articolului 2.7 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul pune la îndoială orice informație colectată. Jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Jurnalistul trebuie să demonstreze pluralitatea de opinii, chiar dacă nu este de acord cu acestea), întrucât postul avea obligația deontologică să includă în emisiune opinia domnului Vladimir Kovali în raport cu afirmațiile care l-au vizat direct în context negativ.
2. Consiliul de Experți și Experte constată că în emisiunea „Cutia Neagră” din 17 aprilie 2025 cu prezența în platou a domnului Vladimir Kovali, postul de televiziune nu i-a acordat acestuia dreptul la replică în condițiile prevăzute de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Capitolul „Corectarea erorilor și dreptul la replica”).
3. Consiliul de Experți și Experte îi recomandă domnului Vladimir Kovali să solicite dreptul la replică, iar postului de televiziune TV8 să ofere dreptul la replică, în condițiile prevăzute de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
4. Decizia a fost adoptată cu votul a opt membri ai Consiliului de Experți și Experte (V. Zaharia, V. Batereanu, N. Porubin, M. Colun, L. Andronic, O. Stăvilă, I. Gușan, D. Goinic).
5. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.
Decizie „Cu privire la plângerea BC „Moldindconbank” S.A. împotriva portalului Stiripesurse.md”
Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptă următoarea decizie:
1. Consiliul de Experți și Experte constată încălcarea de către redacția Știripesurse.md a prevederilor articolului 2.7 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul pune la îndoială orice informație colectată. Jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Jurnalistul trebuie să demonstreze pluralitatea de opinii, chiar dacă nu este de acord cu acestea). Astfel, în articolul preluat de la o sursă media din Ucraina sunt menționate, inclusiv în context negativ, mai multe entități, însă opiniile acestora nu este prezentată. Consiliul de Experți și Experte reamintește că, la preluarea și republicarea informațiilor din alte surse media, redacția care a preluat își asumă responsabilitatea pentru veridicitatea și corectitudinea celor expuse. În cazul în care informația care urmează a fi preluată nu este clară sau este incompletă, redacția are obligația, în temeiul Codului deontologic al jurnalistului, să o clarifice și să o completeze.
2. Consiliul de Experți și Experte recomandă redacției Știripesurse.md să completeze articolul reclamat cu poziția BC „Moldindconbank” S.A., cu indicarea corespunzătoare a datei și orei la care a fost operată modificarea, așa cum prevede articolul 2.29 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
3. Decizia a fost adoptată cu votul unanim al membrilor Consiliului de Experți și Experte (V. Zaharia, V. Batereanu, N. Porubin, M. Colun, S. Niculiță, L. Andronic, O. Stăvilă, I. Gușan, D. Goinic).
4. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.
Decizie „Cu privire la plângerea BC „Moldindconbank” S.A. împotriva portalului Point.md”
Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptă următoarea decizie:
1. Consiliul de Experți și Experte ia act de faptul că redacția Point.md a completat știrea inițială cu informațiile oferite de BC „Moldindconbank” S.A.
2. Consiliul de Experți și Experte reamintește redacției Point.md prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova care se referă la corectarea erorilor, și anume: articolul 2.29 (Jurnalistul are datoria să corecteze erorile faptice descoperite în cel mai scurt timp, publicând rectificări, ușor de identificat. Mass-media online, în cazul corectării erorilor, trebuie să specifice că produsul jurnalistic a fost modificat și/sau completat, indicând data modificării/completării) și articolul 2.30 (În cazul în care descoperă că a publicat o informație falsț sau manipulatoare, instituția mediatică anunță operativ despre acest fapt și elimină respectiva informație cu scuzele de rigoare față de public și, după caz, față de persoana sau persoanele vizate direct). Totodată, Consiliul de Experți și Experte reamintește obligația deontologică a jurnaliștilor de a verifica temeinic informația preluată inclusiv din alte surse media și să solicite toate opiniile relevante pentru subiect la etapa de pregătire a materialului, adică înainte de publicare, conform prevederilor articolului 2.7 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
3. Decizia a fost adoptată cu votul unanim al membrilor Consiliului de Experți și Experte (V. Zaharia, V. Batereanu, N. Porubin, M. Colun, S. Niculiță, L. Andronic, O. Stăvilă, I. Gușan, D. Goinic).
4. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.
Decizie „Cu privire la plângerea BC „Moldindconbank” S.A. împotriva portalului Logos-pres.md”
Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, adoptă următoarea decizie:
1. Consiliul de Experți și Experte ia act de faptul că redacția Logos-pres.md a reacționat la solicitarea BC „Moldindconbank” S.A. și a publicat dezmințirea transmisă de bancă.
2. Consiliul de Experți și Experte recomandă redacției Logos-pres.md să includă informația transmisă de „Moldindconbank” în prima știre, pentru o informare completă a publicului.
3. Consiliul de Experți și Experte reamintește obligația deontologică a jurnaliștilor de a verifica temeinic informația preluată inclusiv din alte surse media și să solicite toate opiniile relevante pentru subiect la etapa de pregătire a materialului, adică înainte de publicare, conform prevederilor articolului 2.7 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
4. Decizia a fost adoptată cu votul unanim al membrilor Consiliului de Experți și Experte (V. Zaharia, V. Batereanu, N. Porubin, M. Colun, S. Niculiță, L. Andronic, O. Stăvilă, I. Gușan, D. Goinic).
5. Decizia poate fi contestată la fondatorii Consiliului de Presă în termen de 20 de zile din ziua comunicării textului deciziei.
Decizie „Cu privire la cererea „SFC Media” SRL / STAR TV”
Se acceptă înscrierea postului de televiziune STAR TV în Registrul semnatarilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
Decizie „Cu privire la cererea „SFC Media” SRL / ONE TV”
Se acceptă înscrierea postului de televiziune ONE TV în Registrul semnatarilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
Decizie ”Cu privire la cererea Asociației obștești „Vocea Nordului””
Se acceptă înscrierea portalului Nordinfo.md, gestionat de Asociația Obștească „Vocea Nordului” în Registrul semnatarilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
Se recomandă fondatorilor portalului Nordinfo.md să asigure transparența proiectului media în conformitate cu prevederile articolului 2.35 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Instituțiile mass-media indică adresa, politica editorială, datele de contact, proprietarii/beneficiarii finali și informații despre sursele de finanțare, pentru a asigura transparența).
Decizie „Cu privire la cererea canalului de Youtube „Fără filtre””
Se acceptă înscrierea canalului de Youtube „Fără filtre” în Registrul semnatarilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
Se recomandă fondatorilor canalului de Youtube „Fără filtre” să asigure transparența proiectului media în conformitate cu prevederile articolului 2.35 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Instituțiile mass-media indică adresa, politica editorială, datele de contact, proprietarii/beneficiarii finali și informații despre sursele de finanțare, pentru a asigura transparența).
Decizie „Cu privire la plângerea doamnei Mariana Cherpec împotriva portalului Safenews.md”
Consiliul de Experți și Experte constată încălcarea de către portalul Safenews.md în articolul „EXCLUSIV // Conflict de interese și acuzații de nereguli în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor”, publicat pe 9 aprilie 2025, a prevederilor articolului 2.7 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul pune la îndoială orice informație colectată. Jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Jurnalistul trebuie să demonstreze pluralitatea de opinii, chiar dacă nu este de acord cu acestea).
Decizie „Cu privire la plângerea doamnei Mariana Cherpec împotriva portalului Actualitate.md”
Consiliul de Experți și Experte constată încălcarea de către portalul Actualitate.md în articolul „SCANDAL // Un membru CSP, învinuit de răzbunare asupra unui procuror”, publicat pe 9 aprilie 2025, a prevederilor articolului 2.7 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (Jurnalistul pune la îndoială orice informație colectată. Jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Jurnalistul trebuie să demonstreze pluralitatea de opinii, chiar dacă nu este de acord cu acestea).
Consiliul de Experți și Experte îi recomandă redacției portalului Actualitate.md să solicite reacția doamnei Mariana Cherpec la acuzațiile care i s-au adus și să actualizeze textul știrii inițiale cu aceste informații.
Sondaj
Poliția a publicat o secvență de 3,5 minute de la reconstituirea unui dublu omor, în care bănuitul povestește în detalii cum a comis crima. Multe instituții media au preluat ”filmul” integral.Au procedat corect sau au greșit?